Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÚRLĂ s. v. branhie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
úrlă, úrle, s.f. (reg.) tub gros la hornuri.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. a**l. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și neplăcut pentru auz). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.: la pers. 3) A produce zgomote specifice, puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A URLÁ úrlu intranz. 1) (mai ales despre lupi, câini, șacali) A scoate sunete puternice prelungi; a scoate urlete. 2) (despre persoane) A emite strigăte violente și prelungi; a zbiera. 3) A cânta tare cu voce neplăcută (și falsă). 4) (despre vânt, vifor) A produce un zgomot șuierător și prelung; a vui; a vâjâi. /< lat. ululare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
URLÁ vb. 1. (Transilv.) a băuna. (Câinii, lupii ~.) 2. v. striga. 3. a răcni, a striga, a țipa, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 4. v. vocifera. 5. v. răsti.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
URLÁ vb. v. tuna.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
urlá (-lu, -át), vb. – 1. A scoate urlete specifice, a mugi, a rage, a zbiera. – 2. (Banat) A tuna. – 3. (Bihor) A coborî. – Mr. aurlu, megl., istr. urlu. Lat. ulŭlāre, probabil printr-o fază *urŭlāre (Diez, I, 436; Pușcariu 1813; REW 9039), cf. it. urlare, fr. hurler, cat. udolar, port. urra. Candrea tratează sensul 3 ca pe un cuvînt diferit și REW 6107 îl reduce la un lat. *orŭlāre; e vorba, fără îndoială, de un singur cuvînt, cu același sens dublu ca tuna, țipa, tuli, v. aici. Der. urlător, adj. (care urlă; curent de apă); urlătoare, s. f. (cascadă); urlet, s. n. (strigăt puternic și prelung, zbieret); urlătură, s. f. (strigăt, țipăt). Legătura lui urlător, cu un lat. *ululator (REW 9040) nu este necesară.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
urlá vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 sg. și pl. úrlă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink