URÂCIÚNE, urâciuni, s. f. 1. Ființă cu înfățișare respingătoare; monstru, pocitanie, pocitură. 2. (Înv. și reg.) Urâțenie (1). [Var.: uriciúne s. f.] – Urî + suf. -ciune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
URÂCIÚNE s. 1. v. urâțenie. 2. v. monstru.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
URÂCIÚNE s. v. animozitate, discordie, duș-mănie, învrăjbire, ostilitate pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Urâciune ≠ frumusețe
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
urâciúne s. f., g.-d. art. urâciúnii; pl. urâciúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URÂCIÚNE ~i f. Ființă urâtă, cu exterior respingător; smârdoare. [G.-D. urâciunii] /a (se) urî + suf. ~ciune
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink