VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VINDÍCTĂ s.f. (Liv.) Urmărire, răzbunare a unei crime. [< fr. vindicte, lat. vindicta].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
VINDÍCTĂ s. f. vendetă. (< fr. vindicte, lat. vindicta)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
vindíctă s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VINDICTA BONUM VITA IUCUNDIUS IPSA (lat.) răzbunarea e bună, mai dulce chiar decât viața – Iuvenal, „Satirae”, XIII, 180. Satirizare a spiritului vindicativ.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink