VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlăguitor, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Istovitor. 2. S. m. și f. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. [Pr.: -gu-i-] – Vlăgui + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VLĂGUITÓR adj. v. epuizant, extenuant, isto-vitor, obositor, trudnic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
vlăguitór adj. m., s. m., pl. vlăguitóri; f. sg. și pl. vlăguitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VLĂGUITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vlăguiește; în stare să lipsească de puteri; istovitor. Muncă ~oare. /a vlăgui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VLĂGUITÓR2 ~i m. Persoană specia-lizată în lucrări de vlăguire a pieilor într-o tăbăcărie. /a vlăgui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink