Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
VOÍNȚĂ, voințe, s. f. 1. Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trăsătură de caracter manifestată prin decizie fermă și perseverență în învingerea piedicilor, greutăților, încurcăturilor de orice fel. 2. Ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie. ♦ Învoire, consimțământ, permisiune. 3. Intenție, scop, țel, țintă. 4. Dorință, poftă, chef. – Voi2 + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VOÍNȚĂ s. 1. v. încuviințare. 2. v. putere. 3. decizie, hotărâre, vrere. (Prin ~ părților.) 4. v. poftă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
voínță s. f., g.-d. art. voínței; pl. voínțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VOÍNȚĂ ~e f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsă de ~. 2) Îndrăzneală în acțiuni; hotărâre; fermitate; decizie. 3) Intenție premeditată. 4) Senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef. A îndeplini ~a cuiva.~a cea de pe urmă (sau ultima ~) dorința unei persoane care se află pe patul de moarte. Rea-~ atitudine răuvoitoare. [G.-D. voinței] /a voi + suf. ~ință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
bunăvoínță, bună-voínță saŭ búnă voínță f. Dispozițiune favorabilă față de cineva saŭ de ceva: grație bunăvoințeĭ luĭ saŭ buneĭ luĭ voințe.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române