Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ZVÂNTÁT1 s. n. Acțiunea de a (se) zvânta și rezultatul ei. – V. zvânta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZVÂNTÁT2, -Ă, zvântați, -te, adj. Uscat numai în parte, de obicei la vânt sau la soare; zbicit. – V. zvânta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ZVÂNTÁT1 s. n. Acțiunea de a (se) zvânta (1).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ZVÂNTÁT2, -Ă, zvântați, -te, adj. Uscat ușor la vânt sau la soare; zbicit. – V. zvânta.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
zvântát s. n.,
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZVÂNTÁT adj. v. uscat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
zvântát adj. m., pl. zvântáți; f. sg. zvântátă, pl. zvântáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
zvântát s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. ♦ Tranz. A-și șterge, a-și usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. și: zvântéz] – Lat. *exventare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE ZVÂNTÁ mă zvânt intranz. A se usca puțin (la suprafață); a se zbici. Rufele s-au zvântat. /<lat. exventare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A ZVÂNTÁ zvânt tranz. 1) A face să se zvânte; a zbici. 2) fig. A face să nu mai existe; a șterge de pe fața pământului; a nimici; a distruge; a prăpădi. ◊ ~ în bătaie (sau bătăi) pe cineva a bate foarte tare pe cineva. Bea de zvântă bea foarte mult. 3) A face să nu mai dispună de ceva; a secătui; a slei. ~ de bani. [Și. zvântez] /<lat. exventare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici. ♦ Tranz. A șterge, a usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. A distruge, a nimici. Deteră în păgâni de-i zvântară (ISPIRESCU). ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate foarte tare. ♦ A slei, a secătui (prin jafuri, furturi). ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Bea de zvântă. [Prez. ind. și: zvântez] – Lat. *exventare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. Tranz. 1. A face să piardă din umezeală., a usca puțin; a zbici. [Vântul] năvălea furtunos pe câte o uliță, încrețind apa lăculețelor, zvântând noroaiele și vechile cărări. MIHALE, O. 267. O prăjină...pe care se scot în zilele senine și cu soare albiturile și șorțurile la zvântat. PAMFILE, I.C. 441. La mal d-am ieșit, Din nări c-am suflat, Toate le-am zvântat, Nimic n-am stricat. TEODORESCU, P. P. 56. ◊ Refl. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul. TOPÂRCEANU, B. 4. (În contexte figurate) Drumul nostru tot nu s-a zvântat De sângele ce-a curs prin ani de moarte. DRAGOMIR, P. 57. ♦ A șterge un obiect umed, pentru a-l usca. Las'să plouă!...Tu, iubite, Numai tu să-mi vii acasă, Ți-oi zvânta obrajii umezi Cu năframă de mătasă. IOSIF, T. 244. Ș-atunci ea, când el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă, Mâneca de la cămașă. COȘBUC, P. I. 97. ♦ A face să sece (o sursă de umezeală). Puțin stă așa, și odată-i fulgeră prin minte un gând care-i zvântă izvorul lacrimilor. CARAGIALE, s. 10. ♦ Fig. A secătui, a slei, a epuiza. Bântuirile cumplite ale turcilor...ce zvântau țara pe-ntrecutele. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Bea de zvântă. – Oameni răi, băiatule. Cum nu ești cu ochii pe ei, fură de zvântă. SADOVEANU, M. C. 29. Am cunoscut pe crudul Corița, care bătea pe verii mei de-i zvânta. GHICA, S. 258. 2. (Folosit și absolut) A distruge, a prăpădi, a nimici. Puind mâna pe însuși armele turcilor, deteră în păgâni de-i zvântară. ISPIRESCU, M. V. 31. Făt-Frumos lovea cu pala de zvânta, în toate părțile. id. L. 156. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. (Eliptic) Vă zvânt! Vă sparg capetele...Nici unul nu mai prind, dacă mă reped în voi. PREDA, Î. 10. 3. (Neobișnuit) A ridica, a zvârli în sus. Guvernul să îndeasă...ca să apese mai greu și, prin presiunea sa, să zvânte în sus pe popor. ODOBESCU, S. III 336. – Prez. ind. și: zvântez (ALECSANDRI, O. 176).
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane | Permalink
zvântá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. zvânți, 3 zv'ântă; conj. prez. 3 să zv'ânte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ZVÂNTÁ vb. 1. v. usca. 2. v. nimici.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ZVÂNTÁ vb. v. descărca, deșerta, goli, snopi, stâlci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
zvântá vb., ind. prez. 1 sg. zvânt / zvântéz, 3 sg. zvântă; conj. prez. 3 sg. și pl. zvânte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink