ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filozofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice – denumire dată textelor lirice și filozofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÓRFIC, -Ă adj. Referitor la Orfeu. ♦ (Despre doctrine, mistere, mituri etc.) Care i se atribuise lui Orfeu. ♦ Poeme orfice = poeme antice grecești cu conținut mitologic, filozofic și mistic, atribuite lui Orfeu. // s.f.pl. (Ant.) Sărbători în cinstea lui Dionysos. [< fr. orphique, cf. Orfeu – cântăreț legendar la vechii greci].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÓRFIC, -Ă I. adj. referitor la Orfeu, la doctrine, mistere, mituri etc. atribuite acestuia. ♦ poeme ĕ = denumire dată textelor lirice și filozofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. II. s. f. pl. (ant.) sărbători în cinstea lui Dionysos. (< fr. orphique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
órfic adj. m., pl. órfici; f. sg. órfică, pl. órfice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÓRFIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care se atribuie poetului și cântărețului mitic Orfeu. Poeme ~ce. 2) Care ține de creația lui Orfeu; propriu creației lui Orfeu. /<fr. orphique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Órfice s. pr. f. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink