Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. – V. încuviința.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a