Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Ș1 s. m. invar. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă (2)). [Pr.: șe].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
Ș2 interj. (De obicei prelungit) Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă, să păstreze tăcere. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
Ș s. m. invar. A douăzeci și una[1] literă a alfabetului, numită „șe”, și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ș3 / șșș interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ș1 (literă) [cit. șe / șî] s. m. / s. n., pl. ș / ș-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ș2 (sunet) [cit. șî] s. m., pl. ș
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
Ș, ș s. m. invar. [cit. șe]
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ș/șșș interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Ș s. m. invar. A douzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat prin această literă (consoană fricativă prepalatală surdă).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink