ȘTEÁZĂ, șteze, s. f. (Reg.) 1. Piuă de bătut postav; p. ext. clădire în care se află instalată această piuă. 2. Instalație rudimentară, formată dintr-o împletitură de nuiele, amenajată sub o cădere de apă, în care se dau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘTEÁZĂ s. v. leaț, piuă, stinghie, șipcă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
șteáză1, ștéze, s.f. (reg.) 1. piuă de bătut postav. 2. clădire în care se află instalată această piuă. 3. instalație rudimentară formată dintr-o împletitură circulară de nuiele, amenajată sub o cădere de apă, în care se dau la piuă scoarțele, pănura și alte țesături groase. 4. cădere de apă. 5. stavilă la moară.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șteáză2, ștéze, s.f. (reg.) 1. stinghie; leaț. 2. fuscel (la scară). 3. băț de lemn pe care se împletesc cu iglița ochiurile de la mreajă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
șteáză (-éze), s. f. – Nuia cu care se țin separate ochiurile plasei. Lat. schidia „așchie” (Diculescu, Elementele, 467; Pușcariu, Dacor., V, 754; REW 7689), cf. it. scheggia, fr. esquille. Pentru rom. e mai bine să se pornească de la lat. scida ‹ gr. σχίδη „fîșie smulsă”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șteáză (-éze), s. f. – (Trans.) Piuă. Origine necunoscută. Der., în gr. σχεδία „coș” (Diculescu, Elementele, 466) pare îndoielnică. Dacă este cuvînt identic cu celui anterior, rămîne de explicat schimbarea semantică. – Der. șteza, vb. (a da la piuă); ștezar, s. m. (piuar).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șteáză s. f., g.-d. art. ștézei, pl. ștéze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink