Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
ȚINTUÍ, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ținte; a pironi. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate cuie sau ținte. ♦ Fig. A obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemișcat, neclintit. A rămâne țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemișcat, neclintit într-un loc. 2. A împodobi cu ținte. – Țintă + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȚINTUÍ vb. 1. v. pironi. 2. v. fixa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
țintuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiésc, imperf. 3 sg. țintuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țintuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A ȚINTUÍ ~iésc tranz. 1) A bate în ținte (pentru a prinde sau a fixa ceva). 2) fig. (persoane) A sili să rămână nemișcat; a pironi; a imobiliza. 3) A împodobi cu ținte. /țintă + suf. ~ui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)