Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
ȚINTUÍT, -Ă, țintuiți, -te, adj. 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. ♦ Fig. Nemișcat, înțepenit, pironit (din cauza unei stări sufletești sau a unei emoții puternice). 2. Împodobit cu ținte, țintat; p. ext. împodobit cu pietre scumpe. – V. țintui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a