Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BERÍLIU s. n. Metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. beryllium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BERÍLIU n. Metal dur de culoare albă, întrebuințat în aliajele de aluminiu, de fier și de cupru, pentru a le mări duritatea. /<fr. béryllium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BERÍLIU s.n. Metal alb, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, întrebuințat în unele aliaje ușoare și la fabricarea anumitor oțeluri speciale. [Pron. -liu, var. berilium s.n. / < fr. béryllium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BERÍLIU s. n. metal alb-cenușiu, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, în unele aliaje ușoare. (< fr. béryllium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BERÍLIU s. n. Metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant. [Pr.: -li-u] – Fr. béryllium.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BERÍLIU s. (CHIM.) gluciniu. (~ este un metal alb-cenușiu.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
beríliu (chim.) s. n. [-liu pron. -liu], art. beríliul; simb. Be
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
beríliŭ n. (d. beril). Un corp simplu bi- și trivalent, cu greutatea atomică de 9,1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BERÍLIU (‹ fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287ºC, p. f. 2.960ºC); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, puțin răspîndit în natură, folosit în aliaje (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici) și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, în 1786.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)