BÂZDẤC s. n. (Fam.) Toană1, capriciu, hachiță. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bâzdâcul = a se supăra. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÂZDẤC s. n. (Fam.) Supărare ușoară, toane, capriciu. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bâzdâcul = a se supăra. A-i veni (cuiva) sau a-l apuca (pe cineva) bâzdâcul = a-l apuca (pe cineva) pe neașteptate pofta de ceva; a avea toane.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÂZDÂC s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bâzdâc s. n., pl. bâzdâcuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bîzdîc (bîzdî́curi), s. n. – Capriciu, toană, hachițe. – Var. bîzdîg, bîzdoc. Formație hazlie compusă din sb. bazdrk „pîrț”, rus. bzdjoch „pîrț”, cu dîcă „turbare” (‹ sl. dikŭ „sălbatic”). Scriban propune o legătură, puțin probabilă, cu pol. bzdyk „bătrîn ramolit, hodorog”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bîzdî́c n., pl. e și urĭ și -óc pl. oace (pol. bzdyk, hodorog, babalîc, nebun). Munt. Fam. Capriciŭ, hachiță: a-țĭ veni (saŭ a-țĭ sări) bîzdîcu. – Și bîzîc (Bz.). V. moțoc și harțag.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink