Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
COPLEȘÍRE, copleșiri, s. f. Faptul de a copleși; năpădire, împovărare. – V. copleși.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
copleșíre s. f. (sil. -ple-), g.-d. art. copleșírii; pl. copleșíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV Tranz. (Despre abstracte) a cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate parțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A COPLEȘÍ ~ésc tranz. 1) (despre stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a năvăli. 2) (despre ființe) A înconjura în număr mare. 3) (persoane) A emoționa puternic. /<lat. complexire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COPLEȘÍ vb. 1. a(-l) covârși, a(-l) cuprinde, a(-l) împovăra, a(-l) năpădi, a(-l) răzbi, (pop.) a(-l) prididi, (înv.) a(-l) supune, (fig.) a(-l) apăsa, a(-l) doborî, a(-l) răpune. (L-au ~ necazurile, grijile.) 2. a(-l) covârși, a(-l) împresura, a(-l) năpădi, a(-l) prinde. (Îl ~ gândurile.) 3. v. răzbi. 4. a(-l) cuprinde, a(-l) răzbi, (înv.) a(-l) răzbate. (Îl ~ setea.) 5. v. năpădi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
copleșí (copleșésc, – ít), vb. – 1. A împovăra, a covîrși, a năpădi. – 2. A apăsa, a oprima, a sufoca. Creație expresivă, care pare a se baza pe aceeași rădăcină imitativă ca pleoști „a zdrobi”; pentru valoarea expresivă a lui co-, cf. cofleși, comînji, cotropi. S-a propus ca etimon un lat. *complexare sau *complexire (Tiktin; Candrea-Dens., 391; REW 2102), care nu pare posibil, cf. Graur, BL, V, 94 și Rosetti, I, 160. Cuvînt obscur, după Philippide, II, 708, sau poate legat de alb. kaplis „a bruma”, după Cihac, II, 716 și Scriban. – Der. copleșeală, s. f. (apărare); copleșitor, adj. (apăsător).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
copleșí vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. copleșeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
copleșésc v. tr. (d. o-pleșesc orĭ var. din cofleșesc? Cp. și cu alb. Gheg kaplis, dobor). Întrec, dobor, răpun, covîrșesc, înving pin [!] număr, volum orĭ greutate: la Valea Albă Moldoveniĭ n´aŭ fost învinșĭ, ci copleșițĭ de mulțimea Turcilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink