Dex nor

NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ♦ Loc. adj. È™i adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. TrăieÈ™te sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzător = masă de gaze È™i de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupÈ›iei unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă È™i mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. MulÈ›ime compactă (È™i mobilă) de fiinÈ›e (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum.

nor (nóri), s. m. – Masă de vapori, de picături de lichid, de fum etc. aflate în suspensie în atmosferă. – Var. (Mold.) nour, (Olt.) noor, (Banat) nuor, nuvăr, (înv.) nuar. – Mr. nior, năur, megl. nor, istr. n(u)or. Lat. nÅ«bÄ­lus (PuÈ™cariu 1189; Candrea-Dens., 1240; REW 5975), cf. it. nuvolo, prov. nivol, cat. nuvol, sp. (nube), astur. nublo. Baza *nibulum (Pascu, Beiträge, 18) nu pare necesară. Conservarea lui ou, oo în var. se datorează, poate, prezenÈ›a lui r (Graur, BL, III, 53). – Der. no(u)ros, adj. (înnorat); (î)no(u)ra, vb. (a se acoperi cu nori); nourată, s. f. (oaie cu lînă gri).

nor s. m., pl. nori

NOR ~i m. 1) FormaÈ›ie atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiÈ›ii, poate genera precipitaÈ›ii. ~i de ploaie. ◊ ~ arzător masă foarte fierbinte de gaze È™i de cenușă, expulzată în timpul erupÈ›iei unui vulcan. Până la (sau în) ~i la înălÈ›ime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) ~i a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din ~ se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce pluteÈ™te în atmosferă). ~ de praf. ◊ ~ de tristeÈ›e amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

NOR (lat. nubilum) s. m. 1. (METEOR.) Masă de vapori, picături de apă sau cristale de gheață, aflate în suspensie în atmosferă. Se formează mai ales în troposferă. Se disting: n. superiori, formaÈ›i la înălÈ›imi de peste 6.000 m (cirrus, cirrostratus, cirrocumulus), constituiÈ›i din cristale de gheață; n. mijlocii, la înălÈ›imi de 2.000-6.000 m (altostrus, altocumulus), alcătuiÈ›i din picături È™i cristale mici de gheață; n. inferiori, la 2.000 m înălÈ›ime (cumulus, cumulonimbus), constituiÈ›i preponderent din picături. ◊ N. arzător = masă de gaze È™i de cenușă vulcanică supraîncălzită (c. 700ºC), expulzată în atmosferă în timpul unei erupÈ›ii vulcanice; apariÈ›ia ei provoacă puternice descărcări electrice. ◊ (ASTR.) N. de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, mai mică decât o galaxie. ◊ (FIZ.) N. electronic = zonă de distribuÈ›ie probabilistică a electronului în anumite domenii ale spaÈ›iului înconjurător nucleului atomic. 2. Masă densă (È™i mobilă) de praf, de fum etc.