Dex ocnă

ÓCNĂ, ocne, s. f. 1. Mină (mai ales de sare); salină. ◊ Expr. (Adverbial) Sărat ocnă = foarte sărat, prea sărat. 2. Închisoare pentru cei condamnați la muncă silnică în saline; p. gener. închisoare, pușcărie. ♦ Pedeapsă executată într-o astfel de închisoare. – Din sl. okno „fereastră”.

OCNĂ s. 1. v. salină. 2. v. mină. 3. v. închisoare. 4. (JUR.) închisoare, pușcărie, recluziune, temniță. (Condamnat la 5 ani ~.)

ÓCNĂ s. v. cavernă, grotă, peșteră.

ocnă (ócne), s. f. – 1. Salină, mină de sare. – 2. Muncă silnică pe viață, care se făcea odinioară în saline cu ocnașii (sec. XVII-XIX). Sl. okno „fereastră” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, III, 224; Conev 42), cf. bg., sb. okno „puț de mină”, pol. okna, ngr. οϰνα „salină” (‹ rom.). – Der. Ocnaș, s. m. (condamnat; muncitor în salină); ocniță, s. f. (nișă, firidă), din sl. okunice „fereastră”. Der. din ngr. pornind de la sl. (Meyer, Neugr. St., II, 49), nu pare probabilă.

ócnă s. f., g.-d. art. ócnei; pl. ócne

ÓCNĂ ~e f. 1) Mină de sare; sărărie; salină. 2) înv. Închisoare subterană pentru cei condamnați la muncă silnică în minele de sare. 3) Instituție corecțională în care își ispășesc pedeapsa persoanele condamnate la privațiune de libertate; pușcărie; închisoare. /<sl. okno

OCNA DE FIER, com. în jud. Caraș-Severin, sitaută în zona m-ților Dognecei; 801 loc. (2003). Expl. de min. de fier, de sulfuri polimetalice și de obr. Muzeu de mineralogie.

OCNA DEJULUI, cartier al municipiului Dej, jud. Cluj, stațiune balneoclimaterică de interes local, cu climat de dealuri, sedativ, și cu ape minerale clorurate, sodice, de mare concentrație (260 g/l), slab sulfatate, cantonate într-un lac ce ocupă o veche salină. În cură externă, apele minerale sunt indicate pentru tratarea unor deficiențe ale aparatului locomotor.

OCNA MUREȘ, oraș în jud. Alba, pe valea Mureșului; 15.802 loc. (2003). Expl. de argile bentonitice și de sare. Ind. mat. de constr. (var, prefabricate din beton). Produse sodice și alim. (alcool, panificație, fermentarea și prelucr. tutunului). Stațiune balneoclimaterică de interes local, cu ape minerale clorurate, sodice, de mare concentrație (266 g/l), provenite din lacurile cantonate în vechile saline, folosite pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, neurologice periferice (pareze) și ginecologice. În perimetrul orașului au fost descoperite urmele unei așezări civile romane din sec. 2-3 (o statuie din marmură reprezentând-o pe zeița Hekate și un coif din bronz al unui legionar roman), iar în satul Războieni-Cetate din apropiere au fost identificate vestigiile unui castru roman din sec. 2-3 și ale unei așezări civile romane (opaițe, lei funerari, terra sigillata, statueta unui zeu, un relif cu Lupa capitolina ș.a.). Cunoscută din perioada daco-romană cu numele Salinae, localitatea apare menționată documentar în 1203 cu numele Uioara. Declarat oraș în 1956. În O.M. se află ruinele cetății Uioara (sec. 12) și o biserică romano-catolică (sec. 18). În localit. componentă Uioara de Sus există castelul Teleki (1742, cu unele transformări din 1869), iar în satul Cisteiu de Mureș, atestat documentar în 1320, se află o biserică ortodoxă de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18) și un ansamblu arhitectonic alcătuit dintr-o curie (1796), în stil baroc, un castel în stil neoclasic (sec. 19), hambar (sec. 19) și o capelă romano-catolică (sec. 18), în stil baroc.

OCNA PUSTIE (sau AVRAM IANCU), lac sărat situat în arealul orașului Ocna Sibiului, format pe locul unei saline abandonate în 1817. Supr.: 10.137 m²; ad. max.: 128 m (cel mai adânc lac din România); salinitatea: 180-200 g/l (la suprafață și în funcție de anotimp).

OCNA SIBIULUI, oraș în jud. Sibiu, situat la NV depr. Sibiu, pe cursul superior al râului Vișa; 4.209 loc. (2003). Fabrică de tacâmuri de inox și de obiecte de uz casnic. Produse lactate și de panificație. Fermă avicolă. Bibliotecă orășenească (c. 25.000 vol.). Stațiune balneoclimaterică (din 1858) de interes general, cu funcționare permanentă, cu ape minerale clorurate, sodice, bicarbonatate și cu nămoluri sapropelice, indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, dermatologice, metabolice și de nutriție etc. Pavilion balnear (1906-1909). În arealul orașului există 15 lacuri sărate, helioterme, cu ape clorurat-sodice, cu concentrație ridicată (180-300 g/l), cantonate în minele de sare prăbușite în sec. 19 (lacurile Horea, Ocna Pustie, Brâncoveanu, Mâțelor, Lacul fără Fund ș.a.). Menționată ca sat în 1263, O.S. apare consemnată ca târg în 1346 și ca oraș (comună urbană) în 1910. În perioada 1928-1968 a fost trecută în categoria așezărilor rurale; redeclarată oraș la 17 febr. 1968. Biserică-cetate construită în stil romanic, în etape, în perioada 1240-1280, cu picturi murale în stilul Renașterii, datând din 1522; biserica ortodoxă Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1697-1701, pictată în 1723), construită prin grija lui Constantin Brâncoveanu, pe locul unei biserici de lemn din 1599; bisericile Sf. Nicolae (1790), Schimbarea la Față (1790-1820), Sf. Ioan Botezătorul (1810, pictată în 1827).

OCNA ȘUGATAG, com. în jud. Maramureș, situată în depr. Maramureș; 4.196 loc. (2003). Nod rutier. Zăcăminte de sare și gips. Prelucr. pieilor (Sat-Șugatag) și a lânii (Hoteni). Stație meteorologică (din 1858). Satul O.Ș., menționat documentar în 1355, are statul de stațiune balneoclimaterică de interes local, cu ape minerale clorurate, de mare concentrație (119,5 g/l), calcice, cantonate în lacuri instalate în ocne prăbușite. Stațiunea este indicat în tratarea afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, ginecologice și vasculare. Complex sanatorial. Biserici de lemn cu hramurile Cuvioasa Parascheva (1642, cu decor sculptat și pereții pictați) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1657), în satele Sat-Șugatag și Hoteni. Porți monumentale din lemn, cu sculpturi executate în stil maramureșean. Rezervație forestieră (Pădurea Crăiască, 44 ha) cuprinzând o veche plantație de larice cu arbori monumentali și pădure naturală de stejar. În satul Berb, rezervația Lacul (Tăul) Morărenilor (20 ha).

OCNELE MARI, oraș în jud. Vâlcea, situat pe dr. văii Oltului, în zona Subcarpaților Vâlcii; 3.422 loc. (2003). Expl. de sare (prin disoluție), prelucrată în combinatul chimic din satul Govora. Orașul este inclus în categoria stațiunilor balneoclimaterice, având în perimetrul său un lac (c. 1.000 m²) cu apă sărată (216,3 g/l) cu caracter helioterm, cu nămol sapropelic pe fund, cu eficacitate în tratarea afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, ginecologice, dermatologice, c*************e etc. Apele cloruro-sodice și iodurate de aici au început să fie utilizate pentru tratament începând cu anul 1833, când s-au făcut primele amenajări, iar primul stabiliment balnear a fost construit în anii 1894-1896. Localitatea apare menționată documentar ca sat în 1402, iar ulterior ca târg, devenind oraș în sec. 16. În O.M. se află biserica Adormirea Maicii Domnului (sec. 16, renovată în 1746), iar în localitățile componente Slătioarele, Gura Suhașului, Lunca, Țeica și Buda, bisericile Sf. Nicolae (1568-1574), Sf. Gheorghe (1676-1677), Sf. Ioan Gură de Aur (1701-1706), Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru (1726, cu fresce din 1782) și Sf. Treime și Sf. Nicolae (1731). Ca urmare a exploatării prin disoluție a sării, în toamna anului 2001 s-au produs prăbușiri de mare amploare, care au distrus aproape în întregime satul Țeica.