Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: supune (verb tranzitiv) , supus (adjectiv)   
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUPÚS adj. v. ascuns, dosit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUPÚS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetățean. (~ al unui stat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUPÚS s. v. angajat, salariat, slujbaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Supus ≠ autonom, liber
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
supús adj. m., s. m., pl. supúși; f. sg. supúsă, pl. supúse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE SUPÚNE mă supún intranz. A recunoaște puterea cuiva, îndeplinindu-i necondiționat indicațiile; a se pune în dependență totală față de cineva. /<lat. supponere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SUPÚNE supún tranz. 1) (popoare, țări, teritorii etc.) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independența; a înrobi; a îngenunchea; a subjuga; a înfeuda; a aservi. 2) A subordona influenței proprii; a pune în dependență; a subjuga. ◊ ~ la torturi a face să suporte torturi; a tortura. 3) A face să sufere efectul (unei acțiuni). ~ unui tratament chimic. ~ criticii. 4) înv. A pune dedesubt. /<lat. supponere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUPÚS ~să (~și, ~se) m. și f. 1) Persoană care aparține prin cetățenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei țări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUPÚNE vb. 1. v. subjuga. 2. a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin) 3. v. ceda. 4. v. preda. 5. a constrânge, a forța, a obliga, a sili. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 6. v. conforma. 7. a (se) subordona. (Se ~ superiorilor.) 8. v. smeri. 9. v. destina. 10. v. expune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUPÚNE vb. v. amaneta, ascunde, bate, birui, copleși, covârși, cuprinde, domestici, dosi, impune, ipoteca, îmblânzi, împovăra, îndoi, înfrânge, întrece, învinge, mistui, năpădi, predispune, prostitua, răsfrânge, răzbi, ridica, sufleca, sumete, trage.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) supune ≠ a (se) răzvrăti
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A supune ≠ a elibera
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
supúne (-n, -pús), vb.1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., proxenet, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
supúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. supúnă; ger. supunând
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)