Dex supus

SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.

SUPÚS adj. v. ascuns, dosit.

SUPÚS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetățean. (~ al unui stat.)

SUPÚS s. v. angajat, salariat, slujbaș.

Supus ≠ autonom, liber

supús adj. m., s. m., pl. supúși; f. sg. supúsă, pl. supúse

SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere.

A SE SUPÚNE mă supún intranz. A recunoaște puterea cuiva, îndeplinindu-i necondiționat indicațiile; a se pune în dependență totală față de cineva. /<lat. supponere

A SUPÚNE supún tranz. 1) (popoare, țări, teritorii etc.) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independența; a înrobi; a îngenunchea; a subjuga; a înfeuda; a aservi. 2) A subordona influenței proprii; a pune în dependență; a subjuga. ◊ ~ la torturi a face să suporte torturi; a tortura. 3) A face să sufere efectul (unei acțiuni). ~ unui tratament chimic. ~ criticii. 4) înv. A pune dedesubt. /<lat. supponere

SUPÚS ~să (~și, ~se) m. și f. 1) Persoană care aparține prin cetățenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei țări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune

SUPÚNE vb. 1. v. subjuga. 2. a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin) 3. v. ceda. 4. v. preda. 5. a constrânge, a forța, a obliga, a sili. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 6. v. conforma. 7. a (se) subordona. (Se ~ superiorilor.) 8. v. smeri. 9. v. destina. 10. v. expune.

SUPÚNE vb. v. amaneta, ascunde, bate, birui, copleși, covârși, cuprinde, domestici, dosi, impune, ipoteca, îmblânzi, împovăra, îndoi, înfrânge, întrece, învinge, mistui, năpădi, predispune, p*******a, răsfrânge, răzbi, ridica, sufleca, sumete, trage.

A (se) supune ≠ a (se) răzvrăti

A supune ≠ a elibera

supúne (-n, -pús), vb. – 1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se p*******a. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., p******t, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).

supúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. supúnă; ger. supunând