Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: supune (verb tranzitiv) , supus (adjectiv)   
SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SUPÚS adj. v. ascuns, dosit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUPÚS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetățean. (~ al unui stat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUPÚS s. v. angajat, salariat, slujbaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Supus ≠ autonom, liber
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
supús adj. m., s. m., pl. supúși; f. sg. supúsă, pl. supúse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE SUPÚNE mă supún intranz. A recunoaște puterea cuiva, îndeplinindu-i necondiționat indicațiile; a se pune în dependență totală față de cineva. /<lat. supponere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SUPÚNE supún tranz. 1) (popoare, țări, teritorii etc.) A lua în stăpânire (prin putere armată); a face să piardă independența; a înrobi; a îngenunchea; a subjuga; a înfeuda; a aservi. 2) A subordona influenței proprii; a pune în dependență; a subjuga. ◊ ~ la torturi a face să suporte torturi; a tortura. 3) A face să sufere efectul (unei acțiuni). ~ unui tratament chimic. ~ criticii. 4) înv. A pune dedesubt. /<lat. supponere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUPÚS ~să (~și, ~se) m. și f. 1) Persoană care aparține prin cetățenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei țări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SUPÚNE vb. 1. v. subjuga. 2. a aservi, a înrobi, a robi, a subjuga, (fig.) a înfeuda, a îngenunchea. (A ~ un popor străin) 3. v. ceda. 4. v. preda. 5. a constrânge, a forța, a obliga, a sili. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 6. v. conforma. 7. a (se) subordona. (Se ~ superiorilor.) 8. v. smeri. 9. v. destina. 10. v. expune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SUPÚNE vb. v. amaneta, ascunde, bate, birui, copleși, covârși, cuprinde, domestici, dosi, impune, ipoteca, îmblânzi, împovăra, îndoi, înfrânge, întrece, învinge, mistui, năpădi, predispune, p*******a, răsfrânge, răzbi, ridica, sufleca, sumete, trage.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) supune ≠ a (se) răzvrăti
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A supune ≠ a elibera
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
supúne (-n, -pús), vb.1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se p*******a. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., p******t, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
supúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. supúnă; ger. supunând
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)