Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s. f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. – V. încuviința.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÎNCUVIINȚÁRE s. 1. v. aprobare. 2. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțământ, consimțire, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (livr.) accept, (înv. și reg.) poslușanie, s********e, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Încuviințare ≠ dezaprobare
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
încuviințáre s. f. (sil. -vi-in-), g.-d. art. încuviințării; pl. încuviințări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÎNCUVIINȚÁ, încuviințez, vb. I. Intranz. A fi de acord. ♦ Tranz. A consimți, a permite. – În + cuviință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ÎNCUVIINȚÁ ~éz tranz. 1) A susține exprimându-și acordul; a aproba; a consimți. Propunerea a fost ~ată. 2) (acțiuni) A da voie (să se efectueze sau să aibă loc); a îngădui; a permite. [Sil. -vi-in-] /în + cuviință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÎNCUVIINȚÁ vb. v. aproba.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A încuviința ≠ a dezaproba, a reproba, a respinge
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
încuviințá vb. (sil -vi-in-), ind. prez. 1 sg. încuviințéz, 3 sg. și pl. încuviințeáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink