AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Amăgi + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s.f. Mijloc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva; escrocherie. ◊ A umbla cu amăgeli = a umbla cu înșelăciuni; a avea obișnuința de a amăgi. [G.-D. amăgelii] – Amăgi + suf. -eală.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AMĂGEÁLĂ, amăgeli, s. f. Amăgire, viclenie, minciună. ♦ Preocupare măruntă, naivă. [Pl. și: (reg.) amăgele] – Din amăgi + suf. -eală
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
amăgeálă s. f., g.-d. art. amăgélii; pl. amăgéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
amăgeálă f., pl. elĭ. Vechĭ saŭ rar. Amăgire. Pl. vechĭ (azĭ fam.) amăgele: l-a prins cu amăgele.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AMĂGEÁLĂ ~éli f. Mijloc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva; escrocherie. ◊ A umbal cu ~eli a umbla cu înșelăciuni; a avea obișnuința de a amăgi. [G.-D. amăgelii] /a amăgi + suf. ~eală
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink