Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: clocoti (verb) , clocotit (adjectiv)   
CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); p. ext. foarte cald, fierbinte. – V. clocoti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLOCOTÍT adj. v. fierbinte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clocotít, -ă adj. Care a clocotit. Ferbinte [!], care frige: m´am opărit cu apă clocotită.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CLOCOTÍ, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, râuri, șuvoaie) A se agita puternic și zgomotos. 2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gândurile lor) A ajunge la un înalt grad de intensitate; a fi gata să se dezlănțuie. 3. Fig. A răsuna cu putere; a vui. [Var.: (înv.) colcotí vb. IV.] – Din sl. klokotati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CLOCOTÍ ~ésc intranz. 1) (despre lichide) A fierbe cu clocote. 2) (despre ape) A se agita puternic și zgomotos. 3) (despre oameni) A fi stăpânit de emoții puternice evidente. 4) (despre sentimente, gânduri etc.) A se manifesta foarte puternic; a fi gata să se dezlănțuie. 5) fig. (despre activități) A se afla în deplină desfășurare; a fi în toi. 6) fig. (despre spații) A răsuna de sunete puternice și prelungi; a vui. /<sl. klokotati
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CLOCOTÍ vb. 1. a fierbe, (rar) a colcăi, (pop.) a unda, (înv.) a undeza. (Apa ~ pe plită.) 2. v. agita. 3. a se dezlănțui. (Marea ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CLOCOTÍ vb. v. aui, hăui, hăuli, hui, răsuna, vui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clocotí (clocotésc, clocotít), vb.1. A fierbe, a da în clocot. – 2. A fermenta. – 3. A răsuna, a vui. – Var. colcoti. Mr. clucotire, megl. crucuțés. Sl. klokotati „a fierbe” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70); cf. sb. klokotati, bg. klokotjă.Der. clocot (var. Munt., colcot), s. n. (fierbere; efervescență; bulbuc produs la fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau direct din sl. klokotŭ, cf. mr. clocut, colcut; clocoteală, s. f. (fierbere); clocotitură, s. f. (fierbere); clocotiș, s. n. (clocot produs la fierbere); clocotitor, adj. (fierbinte, care clocotește). Aceleiași rădăcini sl. par a-i aparține o serie de nume de plante, ca clocotici, s. m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus), cf. sb. klokočika, pol. klokoczka „plantă” (Cihac, II, 63; Berneker 521; DAR); clococean, s. m. (varietate de măcriș); clococior, s. m. (varietate de lăptucă, Lactuca virosa); clocoțel, s. m. (plantă, Thalictrum aquilegifolium; clematită, Clematis integrifolia). Legătura semantică nu este clară. Numele plantelor se datorează probabil bulbucilor făcuți de seva lor, cînd se rupe tulpina, sau poate formei fructelor lor. Cf. colcotice, s. f. (Munt., erupție).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
clocotí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. clocoteáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
clocotésc v. intr. (vsl. klokotati și klopotati, a clocoti; sîrb. klokotati, a gîlgîi. E rudă cu germ. klappern, a clămpăni, și cu fr. clapoter, a pleoscăi. Cp. și cu clocesc, cloncănesc, bobotesc, forfotesc, hohotesc, polpotesc, ropotesc). Ferb [!], dau în clocote: apa clocotește. Vibrez, răsun: clocotea aeru de bubuiturĭ, (fig.) clocotea lumea de gloria luĭ. V. refl. Mă rușinez tare: s´a clocotit de rușine. – În vest și colcotesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)