Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: corci (verb) , corcire (substantiv feminin)   
CORCÍRE, corciri, s. f. Faptul de a se corciV. corci2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CORCÍRE s. (BIOL.) amestecare, hibridare, încru-cișare. (~ unor rase de animale diferite.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
corcíre s. f., g.-d. art. corcírii; pl. corcíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE CORCÍ se ~éște intranz. (despre plante sau despre animale de diferite specii) A se încrucișa căpătând însușiri noi. /Din corci
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CORCI ~ m. v. CORCITURĂ. /<ung. korcs
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CORCI s. v. bastard, corcitură, metis, tufă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CORCÍ vb. (BIOL.) a se amesteca, a se hibrida, a se încrucișa. (Două specii de animale se pot ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
córci (-oárce), adj.1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
córci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
corci (corcitură) s. m., pl. corci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
corcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 sg. și pl. corceáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
corcésc v. tr. (d. corcĭ). Împărechez [!] ființe de rase diferite: din corcirea ĭepeĭ cu măgaru ĭese catîru. Fig. Fac să degenereze: a corci limba strămoșească. V. refl. Mă amestec, vorbind de rase. Fig. Degenerez: limba s´a corcit. – În vest curcesc (VR. 1928, 9, 217), în nord corchezesc și corchizesc (cp. cu ung. korcsosítni, korcsosodni).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)