Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CĂPĂTUÍT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace necinstite) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂPĂTUÍT, -Ă, căpătuiți, -te, adj. Care și-a creat (prin mijloace condamnabile) o situație, un rost; cu stare, așezat. ♦ (Fam.) Căsătorit. – V. căpătui.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂPĂTUÍT adj., s. 1. adj. v. bogat. 2. adj., s. v. parvenit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂPĂTUÍT adj. v. căsătorit, cununat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CĂPĂTUÍ ~iésc tranz. A face să se căpătuiască. /capăt + suf. ~ui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CĂPĂTUÍ ma ~iésc intranz. A obține pe căi necinstite o situație materială nemeritată; a parveni. /capăt + suf. ~ui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Din capăt.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂPĂTUÍ vb. 1. v. îmbogăți. 2. (pop.) a oploși. (A ~ pe cineva într-o slujbă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂPĂTUÍ vb. v. așeza, căsători.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
căpătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiésc, imperf. 3 sg. căpătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpătuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căpătuĭésc v. tr. (d. căpătîĭ, capăt). Daŭ cuĭ-va o pozițiune (de ex., îl căsătoresc, îl pun în funcțiune, îl îmbogățesc). V. refl. Ajung într´o stare fericită. V. căpuĭesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink