Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din căsător (înv.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂSĂTORÍ vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
căsătorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. căsătoreáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A CĂSĂTORÍ ~ésc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CĂSĂTORÍ mă ~ésc intranz. (despre bărbați sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de s*x opus. /Din înv. căsător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CĂSĂTÓR s. v. bărbat, soț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) căsători ≠ a (se) despărți, a divorța
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A se căsători ≠ a divorța, a se despărți
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
căsătór m. (adj. verbal d. căsez, așez la casa luĭ). Vechĭ. Cap de familie. Soț, bărbat.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
căsătorésc v. tr. (d. căsător). Unesc pin [!] căsătorie. V. refl. A te căsători cu cineva. V. însor, mărit.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink