HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci, gonaș, bătăiaș, hăitar, crainic (3). – Haită + suf. -aș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
HĂITÁȘ ~i m. Persoană care gonește vânatul; gonaci. [Sil. hăi-taș] /haită + suf. ~aș
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
HĂITÁȘ s. bătăiaș, gonaci, gonaș, mânător, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vânătoare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
hăitáș, hăitáșe, s.n. (reg.) 1. vânătoare cu oameni mulți (gonaci) și cu câini. 2. banii primiți de pădurari pentru vitele aflate în locuri oprite. 3. zăgaz de apă; hait, baraj. 4. partea aplecată a acoperișului unei case. 5. gonaci, hăitar.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
hăitáș (gonaci) s. m., pl. hăitáși
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
hăitáș (stârnirea vânatului) s. n., pl. hăitáșe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink