Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: mânia (verb tranzitiv) , mânie (substantiv feminin)   
MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNIÁ vb. v. înfuria.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. mânii, 3 sg. și pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-și manifesta nemulțumirea (față de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNÍE ~i f. 1) Stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază; furie stăpânită. ◊ Iute (grabnic, rău) la ~ care se enervează foarte repede; irascibil; iritabil. Într-o ~ într-un moment de enervare, de iritare. 2) Atitudine rezervată și ostilă față de cineva; supărare. 3): ~a lui Dumnezeu (Domnului, cerului) dezlănțuire a forțelor naturii; stihie; prăpăd. /<lat. manía
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNÍE s. v. furie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNÍE s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A se mânia ≠ a se dezmânia
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
mîníe (mâníi), s. f. – Supărare, furie. Lat. pop. mania, din gr. μάνια (Pușcariu 1087) cf. alb. mëni (Meyer 283; Philippide, II, 647). E dubletul lui manie, s. f., din fr. manie, cu der. maniac, adj., din fr. maniaque. Der. mînia, vb. (a irita, a înfuria); mîniac, s. m. (dansator, echilibrist), din ngr. μανιαϰός „nebun”, cu fonetismul apropiat de mînie (Tiktin), sec. XVIII, înv.; mîniecie, s. f. (șarlatanie), înv.; mînios, adj. (supărat, înfuriat).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)