Dex MÚRE

MÚRE s. v. morcov.

MÚRE s. pl. v. momițe.

MÚRĂ¹, mure, s. f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului¹. ◊ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”).

MÚRĂ², mure, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Glandă, ganglion de la pieptul sau de la gâtul unor animale. – Cf. alb. mullë.

MÚRĂ³, mure, s. f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colțurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura.

MÚRĂ ~e f. Fructul murului. ◊ Mura-n-gură ceva obținut fără osteneală, de-a gata. /< lat. mora

MÚRĂ s.f. (Mar.) 1. Manevră curentă prin care colțul de jos al unei vele se întinde spre proră. 2. Expresie folosită pentru a arăta poziția velierului în raport cu vântul. [< it. mura].

MÚRĂ s. f. (mar.) 1. parâmă care fixează colțul de vânt al unei vele (la velierele mari). 2. parâmă care întinde spre pupă colțul de jos al velei. ♦ ~ la tribord (sau la babord) = poziție a unui velier care primește vântul din tribord (babord). (< it. mura)

MÚRĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

MÚRĂ s. v. dudă, pipotă, rânză, saramură, stomac măcinător.

múră² s.f. sg. (reg.) saramură în care se pune varza la acrit pentru iarnă.

múra (múre), s. f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Mușlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).

múră (glandă, fruct, parâmă) s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre