Dex MĂTURÁRE

MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

MĂTURÁRE s. v. măturat.

măturáre s. f., g.-d. art. măturării; pl. măturări

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. a**l. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

A MĂTURÁ mătur tranz. 1) (case, străzi, drumuri etc.) A face să fie curat (strângând gunoiul cu mătura). 2) fig. (persoane) A da afară dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugări. 3) (obiecte) A înlătura complet de pe o suprafață. /Din mătură

MĂTURÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.

măturá vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. și pl. mătură

pelín de mături s. m. + prep. + s. f.