Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire) S-a înserat și noi tot pe loc stăm.Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țară, în regiunea etc. de baștină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul școlii, am hotărât. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NOI pron. pers., pers.1 pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include și vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ◊ ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noștri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orașul ne e frumos. 3) (se folosește ca plural al modestiei, având valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se folosește ca plural al autorității) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
noi1 s. pl. (reg.) 1. (în superstiții) cenușă, cărbuni, frunze etc. (nouă elemente), care intră în compoziția unor leacuri băbești. 2. (urmat de determinarea „de apă”) rouă; zori. 3. (în expr.) a lua noi = a lua apă neîncepută pentru descântece și leacuri băbești; a fi luat noi = a nu spune nimic, a tăcea chitic; a se îmbolnăvi de reumatism.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
noí2, noiésc, vb. IV (înv.) a (se) înnoi.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
nói pron.Pers. I pl. a pron. personal. – Mr., megl. noi. Lat. nos (Pușcariu 1188; Candrea-Dens., 1239; REW 5960), cf. it. noi, prov., cat., v. sp., port. nos, fr. nous. Dativul are o formă tonică, nouălat. nobῑs, și o formă atonă, nelat. nῑs. Finala în -i nu este clară; cf. Rohlfs, It., 498, care se gîndește la un reflex al formelor oblice (nobῑsnoi, vobῑsvoi); după ipoteza mai puțin probabilă a lui Pascu, Beiträge, 18, ar fi terminație de plural.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu.Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ◊ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncție și când fața dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Lună este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subțiri). (Azi rar) Lumea nouă = America. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei ființe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen și care, în luptă cu elementele vechi, iese învingător. 3. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puțin folosit. 4. Cu aspect și conținut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecționat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație familiară cu care întâmpinăm pe oaspeții rari. 6. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de același fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ◊ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăși, iar. II. Lipsit de experiență, neexperimentat (din cauza absenței unei practici suficiente). [Pl. și: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbește) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplinește lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai știu ~. ~ unul nu știu. 3) (se folosește în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăț lecțiile. Mi-a dat cartea. 5) (servește la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
NOU1 adv. : Din ~ a) de la început; b) încă o dată; iarăși. /<lat. novus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
NOU2 n. art. 1) Ceea ce a apărut de curând. 2) filoz. Element progresist care apare în procesul dezvoltării. /<lat. novus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
NOU3 nóuă (noi) (în opoziție cu vechi) 1) Care este făcut de curând; care există de puțin timp; proaspăt; recent. ◊ ~-nouț absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului în curs. Pâine nouă. 3) și fig. Care există de puțin timp; recent. Carte nouă. ◊ Lună nouă a) luna în faza ei inițială, în formă de seceră subțire; b) timpul cât durează această fază. (Copil) ~-născut (copil) care s-a născut de curând. Ce mai (e) ~? ce noutăți mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutăți. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curând (și este încă necunoscut sau puțin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai înainte. Metodă nouă. 6) Care diferă (în mod esențial) de ceea ce a fost în trecut. Vremuri noi. 7) Care ține de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnică nouă. 8) (înaintea unui substantiv) Care prin calitățile sale amintește de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adaugă la cele de mai înainte. Forțe noi. /<lat. novus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
EU- Element prim de compunere savantă cu semnificația „frumos”, „bun”, „bine”. [Pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EU- elem. „frumos, bine, armonios”. (< fr. eu-, cf. gr. eu, bine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
eu1 [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
mi-a pr. + vb. aux. (mi-a luat)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
mi-ar pr. + vb. aux. (mi-ar da)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
mi-au pr. + vb. aux. (mi-au dat)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
NOU adj. 1. inutilizat, nefolosit, neîntrebuințat, neutilizat, neuzat. (O tigaie ~.) 2. v. nepurtat. 3. v. perfecționat. 4. v. neologic. 5. v. recent. 6. v. original. 7. v. actual.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
NOU adj. v. desfundat, desțelenit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
NOU-NĂSCÚT s. v. sugar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Nou ≠ vechi
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing.Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. miemĭhĭ, dat. (î)mimĭ, acuz. sau minemēne. Se folosește acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță io.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
nóu (nóuă), adj. – Recent, proaspăt, tînăr. – Mr. nou, noauă, megl. nou, nouă, istr. now, nowe. Lat. nōvus (Pușcariu 1192; Candrea-Dens., 1246; REW 5972), cf. it. nuovo (sard. nou), prov. nueu, fr. neuf, sp. nuevo, port. nono.Der. noutate, s. f. (știre proaspătă, inovație, schimbare), care poate fi în egală măsură der. intern cu suf. -tate sau reprezentant al lat. nōvĭtātem (Pușcariu 1194; Candrea-Dens., 1247); înoi, vb. (a renova, a împrospăta; a repune; a repeta; a reface; înv., a purifica, a reface o biserică; refl., a îmbrăca pentru prima oară ceva); înoitură, s. f. (înv., restaurare, reabilitare, inovație); înoitor, s. m. (înv., inovator); reînoi, vb. (a renova, a repeta), creație improprie; pre(î)noi, vb. (a renova); pre(î)noitor, adj. (renovator, reformator). Novitale, s. f. pl. (noutăți de ultimă oră), din it. novità, probabil prin intermediul ngr., este înv. (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
Ánul Nou s. pr. m., g.-d. art. Ánului Nou
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
crai-nóu s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
lă-mă-mámă s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
nou adj. m., art. nóul, pl. noi, art. noii; f. sg. nóuă, g.-d. art. noii, pl. noi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
nou-alés adj. m., pl. nou-aléși; f. sg. nou-aleásă, pl. nou-alése
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
nou-născút adj. m., s. m., pl. nou-născúți, art. nou-născúții; f. sg. nou-născútă, g.-d. art. nou-născútei, pl. nou-născúte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
nou-noúț adj. m., pl. noi-noúți; f. sg. nouă-noúță, pl. noi-noúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
nou-venít adj. m., s. m., pl. nou-veníți, art. nou-veníții; f. sg. nou-venítă, g.-d. art. nou-venítei, pl. nou-veníte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Nóul Testamént s. pr. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pelín mie s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CHINA NOUĂ (HSINHUA, SINHUA), agenție de presă a R.P. Chineză, cu sediul central în Beijing. Înființată în 1937, a fost reorganizată ca agenție de stat în 1949.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CIUPERCENII NOI, com. în jud. Dolj; 6.346 loc. (1991).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
REVISTA NOUĂ, publicație literară lunară fondată și condusă de B.P. Hasdeu, apărută al București (dec. 1887-sept. 1895). A publicat literatură, studii de istorie, filologie și sociologie, cronici plastice și dramatice ș.a. Colaboratori: B. Delavrancea, Al. Vlahuță, I. Bianu, G.I. Ionescu-Gion, Th. D. Speranția.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)