ODÓR1, (1) odoare, s. n. 1. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preț; giuvaier. (La pl.) Veșminte scumpe și alte obiecte prețioase folosite la serviciile religioase. 2. Fig. Ființă iubită, prețuită; spec. copil. – Din scr. odor „pradă”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ODÓR2, odoruri, s. n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. [Var.: odoáre s. f.] – Din lat. odor, it. odore, fr. odeur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ODÓR s. 1. (mai ales la pl.) v. bijuterie. 2. (BIS.; la pl.) (pop.) scule (pl.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ODÓR s. v. aromă, balsam, mireasmă, miros, parfum.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
odór (odoáre), s. n. – 1. Giuvaer, bijuterie, podoabă. – 2. Podoabe liturgice, argint lucrat. – 3. Comoară, dragoste (termen de alinare). Sb., cr. odora „pradă” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 225).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
odór (obiect de preț) s. n., pl. odoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
odór (miros) s. n., pl. odóruri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
odór (persoană iubită) s. m., pl. odori
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink
ODÓR1 odoáre n. 1) Obiect confecționat din metal prețios și pietre scumpe folosit ca podoabă; giuvaier; bijuterie. 2) Obiect de mare valoare. 3) Ființă iubită. 4) la pl. Veșminte scumpe și obiecte de cult prețioase. /<sb. odor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ODÓR2 ~uri m. înv. Miros plăcut; parfum; mireasmă; aromă. /<lat. odor, it. odore, fr. odeur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink