Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: ordonanța (verb tranzitiv) , ordonanță (substantiv feminin)   
ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc., act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentință judecătorească. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc. – Din fr. ordonnance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORDONÁNȚĂ s.f. I. Ordin, dispoziție scrisă care provine de la o autoritate. ♦ Ordonanță de plată = dispoziție de plată a unei sume. II. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. Modul cum sunt aranjate elementele unei compoziții arhitecturale, cum sunt grupate diferite elemente ale unui tablou. [Cf. fr. ordonnance].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORDONÁNȚĂ s. f. I. 1. dispoziție scrisă care emană de la o autoritate (administrativă). ♦ ~ de plată = dispoziție de plată a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (jur.) hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. II. (în vechea armată) soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. mod de dispunere a elementelor unei compoziții arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. (< fr. ordonnance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ORDONÁNȚĂ s. I. (înv.) pitac, publicație, ucaz, (germanism înv., în Transilv.) puțăr. (A emite o ~.) II. (MIL.) (prin Ban.) prăvădinar, (înv.) vistavoi. (Un ofițer cu ~ sa.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ORDONÁNȚĂ s. v. prescripție, rețetă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORDONANȚÁ, ordonanțez, vb. I. Tranz. A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanțe, a unui ordin de plată. – Din fr. ordonnancer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ORDONANȚÁ ~éz tranz. înv. (plăți) A cere printr-o ordonanță. /<fr. ordonnancer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORDONÁNȚĂ1 ~e f. Ordin scris al unei autorități administrative. /<fr. ordonnance
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORDONÁNȚĂ2 ~e f. înv. Soldat aflat la dispoziția unui ofițer pentru servicii personale. /<fr. ordonnance
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORDONANȚÁ vb. I. tr. A elibera un ordin de plată (a unei sume). [< fr. ordonnancer].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORDONANȚÁ vb. tr. a elibera un ordin de plată (a unei sume). (< fr. ordonnancer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ORDONANȚÁ vb. (FIN.) (rar) a mandata. (A ~ plățile curente.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ordonanțá vb., ind. prez. 1 ordonanțéz, 3 sg. și pl. ordonanțéază
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)