Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
PEȚÍT s. n. Faptul de a peți; pețitorie. ♦ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca „a merge”, „a pleca”, „a se duce”, „a veni”) În (sau la) pețit = ca să pețească pe cineva. – V. peți.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PEȚÍT s. v. pețire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pețít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PEȚÍ, pețesc, vb. IV. Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. – Lat. petere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PEȚÍ ~ésc tranz. (fete) A cere în căsătorie prin mijlocitori; a stărosti. /<lat. petere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PEȚÍ vb. a cere, (pop.) a împeți, a stărosti, (Transilv.) a votri. (~ fata de la părinți.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pețí (pețésc, pețít), vb. – A cere mîna, a cere în căsătorie. Lat. petĕre (Philippide, Principii, 44; Densusianu, Hlr., 149; Pușcariu 1202; Candrea-Dens., 1370; REW 6444), prin intermediul unei var. populare *petῑre, cf. v. nap. pezzire „a cere de pomană”, it. pezzente „cerșetor”, sp., port. pedir. – Der. pețit, s. n. (cerere în căsătorie); pețitor, s. m. (pretendent; mijlocitor de căsătorii); pețitoare, s. f. (mijlocitoare de căsătorii); pețitorie, s. f. (pețit; îndeletnicirea de a peți).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pețésc, imperf. 3 sg. pețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pețeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink