Dex RUMENÉLE

RUMENÉLE s. pl. v. garanță, otrățel, pața-chină, roibă.

RÚMEN¹, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar². – Din fr. rumen.

RÚMEN², -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumĕnŭ.

RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumenele, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). – Rumeni + suf. -eală.

RÚMEN¹ ~e n. (la animalele rumegătoare) Diviziune a stomacului în care se înmagazinează alimentele înainte de a fi rumegate; ierbar. /<fr. rumen

RÚMEN² ~ă (~i, ~e) 1) (despre față, buze etc.) Care are o culoare roșiatică, sănătoasă. 2) (despre persoane) Care este îmbujorat la față. 3) (despre fructe sau despre unele produse alimentare) Care a devenit roșiatic (sub acțiunea soarelui sau a focului). Măr ~. Colac ~. /<sl. rumĕnu

RÚMEN s.n. Primul compartiment al stomacului rumegătoarelor. [< fr. rumen, cf. lat. rumen].

RÚMEN s. n. primul compartiment al stomacului la rumegătoare. (< fr., lat. rumen)

RUMENEÁ, rumenele, s. f. (Pop.) Rumeneală (2). – Din rumen² + suf. -ea.

RUMENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, rumenei, -ele, adj. Rumeior. – Din rumen² + suf. -el.

RÚMEN adj. 1. îmbujorat, împurpurat, înroșit, roșu, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.) 2. roz, trandafiriu. (Copil cu obrajii ~.)

RÚMEN s. (ANAT.) burduhan, ierbar. (~ al animalelor rumegătoare.)

RUMENEÁLĂ s. 1. v. roșeață. 2. (BOT.; Potentilla procumbens) (reg.) roibă.

RUMENÉL adj. rumeior, (reg.) rumenuț.

rúmen (rúmenă), adj. – Trandafiriu, roșcat. – Mr. arumîn. Sl. rumĕnŭ „roșu” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), cf. sb., cr., slov. rumen. – Der. rumeior, adj. (dim. al lui rumen); rumeni, vb. (a se înroși; a se face rumen, a se frige ușor), din sl. rumĕniti, sb., cr. rumeniti; rumeneală, s. f. (roșeață, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din sl. rumĕnilo, sb., cr., slov. rumenilo; rumeniu, adj. (trandafiriu); rumeniță, s. f. (fard).

RÚMEN², RÚMENĂ, rúmeni, rúmene, adj. ~ (din sl. rumĕnŭ = roșu; cf. scr., slovac. rumen)

RUMENEÁLĂ s. f. ~ (din rumeni + suf. -eală, sl. rumĕnilo)

rúmen adj. m., pl. rúmeni; f. sg. rúmenă, pl. rúmene

rúmen s. n., pl. rúmene

rumeneálă s. f., g.-d. art. rumenélei; pl. rumenéle