TOÁRTĂ, toarte, s. f. 1. Parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna. ◊ (În basme și în credințele populare) Toarta (sau torțile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La toartă = zdravăn, strașnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [Pl. și: torți] – Lat. torta (<torquere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TOÁRTĂ s. v. brățară, cercel, cârceie, gaură, ureche.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TOÁRTĂ s. 1. coadă, mâner. (Apucă cratița de ~.) 2. mănușă, (reg.) baier. (~ a unui vas.) 3. ureche, verigă. (~ cercelului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
toártă s. f., g.-d. art. toártei/tórții; pl. toárte/tórți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TOÁRTĂ torți f. Parte ieșită în afară și încovoiată în formă de arc pentru a putea apuca cu mâna anumite obiecte. ~a urciorului. ◊ A lua la ~ pe cineva a lua la braț pe cineva. [G.-D. torții; Pl. și toarte] /<lat. torta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink