Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
VESELÍ, veselesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) înveseli. – Din vesel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VESELÍ vb. v. distra.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VESELÍ vb. v. înveseli.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
veselí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veselésc imperf. 3 sg. veseleá; conj. prez. 3 sg. și pl. veseleáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
VÉSEL, -Ă, veseli, -e, adj. 1. (Despre ființe) Cu voie bună, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestările oamenilor) Care exprimă voie bună, bună dispoziție, voioșie. 2. Care produce veselie, înveselește; desfătător, plăcut. 3. Care se face cu voioșie, cu veselie. – Din sl. veselŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE VESELÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi vesel; a fi plin de veselie. 2) A se deda plăcerilor lumești; a consuma timpul în distracții; a se desfăta; a petrece; a se distra; a se amuza. /<sl. veseliti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VÉSEL ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie bună; voios; jovial; bucuros. 2) și adverbial (despre manifestările oamenilor) Care manifestă voioșie, bună dispoziție, voie bună; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zâmbi ~. 3) Care înveselește; care aduce dispoziție, voie bună. /<sl. veselu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VÉSEL adj. 1. v. glumeț. 2. v. bucuros. 3. voios, (livr.) jovial, (rar) râzăreț, râzător, (pop.) tivilichiu, (înv. și reg.) sămărit, (reg.) chefos, veselos, (Transilv.) vigan, (înv.) libovit, râzăcios, râzând, veget. (O fire ~.) 4. v. amuzant. 5. v. umoristic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) veseli ≠ a (se) întrista
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Vesel ≠ abătut, indispus, întristat, posac, posomorât, trist
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
vésel (-lă), adj. – Bucuros, voios. Sl. veselŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453), cf. bg. vesel. – Der. veseli (var. înveseli), vb. (a se bine dispune, a se bucura; a se distra, a petrece), din sl. veseliti; veselie, s. f. (voioșie, bună-dispoziție; înv., petrecere veselă), din sl. veselije; (în)veselitor, adj. (care înveselește, voios); veselos (var. veselnic), adj. (voios, amuzant).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
vésel adj. m., pl. véseli; f. sg. véselă, pl. vésele
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink