Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
VITEJÍ, vitejesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se lupta vitejește; (pop.) a haiduci. – Din viteaz2.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
VITEJÍ vb. v. haiduci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VITEÁZ, -Ă, viteji, -ze, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care dă dovadă de curaj în luptă; p. gener. îndrăzneț, dârz, curajos. 2. S. m. (La pl.; în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Stăpân de pământ care primea din partea domnului unele sarcini militare speciale. – Din sl. vitenzĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VITEÁZ ~eáză (~éji, ~éze) Care dă dovadă de bărbăție și curaj; plin de curaj; curajos; îndrăzneț; brav; cutezător. /<sl. vitenzi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
VITEÁZ adj., s. 1. adj. v. curajos. 2. s. erou, (înv. și pop.) voinic. (A căzut în luptă ca un ~.) 3. adj. bărbătesc, curajos, vitejesc, (reg.) bărbătos. (Faptă ~.) 4. s. (IST.) (înv.) curtean, slujitor. (Soldații din garda unor domnitori se numeau ~ji.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Viteaz ≠ fricos, laș
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
viteáz (-ză), adj. – Curajos. Sl. vitezĭ „erou” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 459) sau mai probabil din bg., sb. vitez, mag. vitéz, pol. witez, rus. vitjazĭ. – Der. vitejesc, adj. (curajos, îndrăzneț); vitejește, adv. (ca vitejii); vitejie, s. f. (faptă de viteaz); vitejime, s. f. (mulțime de viteji).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
viteáz adj. m., s. m., pl. vitéji; f. sg. viteáză, pl. vitéze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
IOAN VODĂ CEL VITEAZ, domn al Moldovei (1572-1574). A dus o politică de întărire a autorității domnești, lovind în interesele marii boierimi (care l-a numit „Cel Cumplit”) și de eliberare a țării de sub dominația otomană. Refuzând să plătească Porții un bir sporit, în apr. 1574 a început războiul antiotoman, înfrângând, la Jiliște (apr. 1574) o armată turco-munteană. A pătruns apoi în Țara Românească, înscăunându-l pe Vintilă-Vodă, dar, trădat de o parte a boierimii, a fost înfrânt la Iezeru Cahulului și la Roșcani (iun. 1574), fiind ucis de turci în chinuri groaznice. A dezvoltat comerțul, a bătut monedă proprie, a întărit armata.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink