Dex a

A¹, a, s. m. 1. Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2. Sunet notat cu această, literă (vocală deschisă, nerotunjită medială).[Pl. și: (1, n.) a-uri]

A² interj. (De obicei repetat) Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah. – Onomatopee.

A¹ s. m. invar. Prima literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime.

A² interj. Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah (2).

A³ prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic. – Lat. ad.

A⁵- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.

A⁴ prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.

A-/AN- pref. „privativ, negativ”. (< fr. a-, an-, cf. gr. a-, an-, fără, lipsit de)

A³ prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ ♦ În semn de... Fluiera a pagubă (ISPIRESCU). 3. (Servește la alcătuirea unor construcții corespunzătoare genitivului). Atoateștiutor. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. ♦ (Cu valoare de articol posesiv) Să le lege de codițele a trei cai neînhămați (RETEGANUL). 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale) De-a dreapta. – Lat. ad.

A¹ s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit.

A⁴ prep. (Introduce un numeral distributiv) De câte... 3 saci a 80 kg. – Fr. à.

A² interj. 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: surprindere; admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare etc. 2. Exlamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis.

a⁷ / aa interj.

a¹ (literă) s. m. / s. n., pl. a / a-uri

a² (sunet), s. m. pl. a

a⁴ adj. pr. v. ăl¹

a⁵ art. v. al, ăl¹

a⁶ vb. aux. v. avea²

a³ prep.

a prep. – 1. (Înv.) Exprimă o relație spațială (cu sau fără ideea de mișcare): șezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi). – 2. (Înv.) Exprimă o relație temporală sau instrumental-modală: sîmbătă a prînzul cel mare (N. Costin). – 3. (Înv.) De la sensul spațial s-a dezvoltat un sens cauzal: mearsă în pădure a lemne (Dosoftei). – 4. Exprimă o relație de identitate, fie reală, fie presupusă: cîinii latră a om străin (N. Gane). – 5. Însoțește inf. scurt și (înv.) inf. lung. În primul caz, se suprimă la timpurile compuse cu inf. (voi fugi), după a ști și a putea (nu pot face nimic) și după un pron.rel.-inter. (n-are ce face). – 6. (Înv.) Însoțește gen. dat. nedeterminat: nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior (Varlaam). Lat. ad, al cărui rezultat romanic este în general a (Pușcariu 1; Candrea-Dens., 1; REW 136; DAR). Toate întrebuințările din rom. sînt romanice, chiar și gen.-dat.: cf. Pușcariu, Lr., 190 (citat din CIL, XIII, 2483: membra ad duos fratres, rom. membrele a doi frați). A fost înlocuit treptat și astăzi aproape complet, de la. Tendința actuală este de a i se limita folosirea la 4 și 5.

a interj. – Exprimă surpriză, cu un sens secundar de mirare sau de indignare. Creație expresivă.

A, a s. m. invar.

a prep.

1) a m. Prima literă și vocală a alfabetului latin (numită alfa în alfabetu gr. și az în cel cirilic), care reprezentă un sunet produs cu gura foarte deschisă și cu limba în stare de repaus: un A, doĭ saŭ doĭ de A. 2) a v. ajutător p. formarea pers. III sing. a perf. compus (lat. habet; it. ha, fr. a): a fost (în nord o fost). 3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va. 4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o [!] vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a). 5) a (lat. illa, de unde vine și ĭa, dînsa) art. care arată genitivu sing. fem.: cartea e a luĭ, a eĭ. Vest. Art. fem. îld. cea: casa a mică, pl. casele ale (saŭ ăle) mici. V. aseară. 6) a- și în ainte [!] de vocale an-, prefix privativ grecesc uzitat în nomeclatura științifică: aseptic, acatalectic, anorganic, anemic. 7) -a, sufix care se adaugă pronumelor (izolate saŭ neurmate de substantiv) și adverbelor: acestora, oamenilor acestora, nimănuĭa, altuĭa, acuma, aicea. 8) a, interj. de mirare, admirare saŭ exclamare: A! Ce e asta? A! Dac' ar fi așa, bine ar fi! – Unit cu ba (scris mai corect a, ba se întrebuințează la o întrebare saŭ la exprimarea mirăriĭ ori îndoieliĭ: A, ba! Țara pĭere, și baba se pĭaptănă!

A CAPPÉLLA adv., adj. (Despre muzică sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental. – Var. (după alte surse) a capella. – Loc. it.

A FORTIÓRI adj. (Despre raționamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăți existând tot atâtea temeiuri sau temeiuri în plus. – Loc. lat.

A GIÓRNO adv. (Italienism) Ca ziua. Luminat a giorno. [Pr.: -giór-] – Loc. it.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

A PRIÓRI adv. (Fil.) În mod aprioric. [Pr.: -pri-o-] – Din lat. a priori.

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee. ◊ Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet. ◊ Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă. ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere (4) mijlocie, nerotunjită (2)).

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (Pop. și fam.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

 s. m. invar. A treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă² (8), nerotunjită (2)).

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

A CAPPÉLLA adv., adj. (Despre muzică sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental. – Loc. it.

AFORTIÓRI adv., adj. invar. 1. Adj. invar. (Despre raționamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăți existând tot atâtea temeiuri sau temeiuri în plus. 2. Adv., adj. invar. (Livr.) (Care se impune) cu necesitate. [Pr.: -ti-o-] – Loc. lat.

A AVEÁ am tranz. I. 1) A ține în posesiune; a stăpâni; a poseda; a deține. A avea casă. Câți bani ai? A avea profesie bună. ◊ A avea la dispoziție a utiliza după bunul plac; a dispune. Ce-am avut și ce-am pierdut puțin îmi pasă. 2) A conține în sine. Odaia are două ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ◊ A avea o anumită vârstă a fi de o anumită vârstă. 3) A duce cu sine. Avea în mână o geantă. ◊ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pică cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simțurilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ◊ N-are (n-am, ...) decât mă (te, îl...) privește. 6) rar (urmat de o propoziție complementară) A pătrunde cu mintea; a ști. Are cum să iasă din încurcătură. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine mă ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de suferință, durere fizică sau morală) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ◊ Ce ai? a) ce ți s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanță. 2) (sugerează ideea de a dispune) A avea multă energie. A avea capacitate de lucru. A avea o oră de răgaz. 3) (sugerează ideea de cunoaștere, urmat de o propoziție complementară) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemănare a se asemăna. A avea bucurie a se bucura. A avea nădejde (sau speranță) a nădăjdui (sau a spera). A avea scăpare a scăpa. A avea un vis a visa. IV. (cu funcție de verb semiauxiliar) Avea să plece. Aveai să fii medic. V. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am văzut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are să ajungă. /<lat. habere

A CAPPÉLLA adv. (despre o compoziție muzicală sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental. [Var. (după alte surse) a capella. / cuv. it.].

A PRIÓRI adv. Înainte de orice experiență; în mod aprioric. /<Cuv. lat.

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ◊ Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere

A¹ prep. 1) (exprimă raport de identificare sau de asemănare) Miroase a trandafir. 2) (exprimă raport prezumtiv) Nu-i a bine. Vremea e a ploaie. /<lat. ad

A² interj. (se folosește pentru a exprima: a) bucurie, plăcere, admirație; b) surprindere, mirare; c) durere, întristare, regret, supărare; d) reamintire bruscă). /Onomat.

AL a (ai, ale) art. (se folosește: a) înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui pronume posesiv; b) înaintea numeralelor ordinale) Tovarăș al copilăriei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam

AL CÍNCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cinci în ordinea numărării; care vine după al patrulea. /cinci + le + a

AL CÍNCISPREZECELEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincisprezece în ordinea numărării; care vine după al paisprezecelea. Ediția a ~cea. /cincisprezece + le + a

AL CINCIZÉCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincizeci în ordinea numărării; care vine după al patruzeci și nouălea. A ~cea zi. /cincizeci + le + a

AL DÓILEA a doua num. ord. Care acupă locul indicat de numărul doi în ordinea numărării; care vine după primul. Rândul ~. /doi + le + a

AL DÓISPREZECELEA a dóuăsprezecea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul doisprezece în ordinea numărării; care vine după al unsprezecelea. Rândul ~. /doisprezece + le + a

AL DOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul douăzeci în ordinea numărării; care vine după al nouăsprezecilea. [Sil. do-uă-] /douăzeci + le + a.

AL MÍILEA a mía num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o mie în ordinea numărării; care vine după al nouă sute nouăzeci și nouălea. /mie + lea

AL MILIÁRDULEA a ă num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un miliard în ordinea numărării. ~ locuitor. ◊ A ă parte care constituie o parte dintr-un miliard de părți egale. [Sil. -li-ar-] /miliard + (u)le + a

AL MILIÓNULEA a ~oána num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un milion în ordinea numărării. [Sil. -li-o-] /milion + (u)le + a

AL NÓUĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouă în ordinea numărării; care vine după al optulea. Pagina a noua. ◊ A fi (sau a se crede) în ~ (sau al șaptelea) cer (a fi) în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /nouă + le + a

AL NÓUĂSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăsprezece în ordinea numărării; care vine după al optsprezecelea. /nouăsprezece + le + a

AL NOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăzeci în ordinea numărării; care vine după al optzeci și nouălea. /nouăzeci + le + a

AL ÓPTSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optsprezece în ordinea numărării; care vine după al șaptesprezecelea. Secolul ~. /opt-sprezece + le + a

AL ÓPTULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul opt în ordinea numărării; care vine după al șaptelea. Deceniul ~. /opt + le + a

AL OPTZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optzeci în ordinea numărării; care vine după al șaptezeci și nouălea. ~ kilometru. /optzeci + le + a

AL PÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul paisprezece în ordinea numărării; care vine după al treisprezecelea. /paisprezece + le + a

AL PÁTRULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patru în ordinea numărării; care vine după al treilea. ~ rând. ◊ A ~a parte fiecare din părțile egale ale unui întreg împărțit în patru; o pătrime; un sfert. /patru + le + a

AL PATRUZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patruzeci în ordinea numărării; care vine după al treizeci și nouălea. Întrunirea a ~ea. /patruzeci + le + a

AL SÚTĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o sută în ordinea numărării; care vine după al nouăzeci și nouălea. ~ gol. ◊ A ~a parte care constituie o parte dintr-o sută de părți egale; o sutime. /sută + le + a

AL ȘÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaisprezece în ordinea numărării; care vine după al cincisprezecelea. ~ea foaie. /șai-sprezece + le + a

AL ȘAIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaizeci în ordinea numărării; care vine după al cincizeci și nouălea. ~ capitol. /șaizeci + le + a

AL ȘÁPTELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șapte în ordinea numărării; care vine după al șaselea. ◊ A fi (a se crede) în ~ (sau al nouălea) cer a fi în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /șapte + le + a

AL ȘÁPTESPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptesprezece în ordinea numărării; care vine după al șaisprezecelea. /șaptesprezece + le + a

AL ȘAPTEZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptezeci în ordinea numărării; care vine după al șaizeci și nouălea. /șaptezeci + le + a

AL ȘÁSELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șase în ordinea numărării; care vine după al cincilea. /șase + le + a

AL TRÉILEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul trei în ordinea numărării și vine după al doilea. Locul ~. /trei + le + a

AL TRÉISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treisprezece în ordinea numărării și vine după al doisprezecelea. /treisprezece + le + a

AL TREIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treizeci în ordinea numărării și vine după al douăzeci și nouălea. [Sil. trei-ze-] /treizeci + le + a

AL ÚNSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul unsprezece în ordinea numărării; care se află după al zecelea. Ziua a ~ea. /unsprezece + le + a

AL ZÉCELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul zece în ordinea numărării; care vine după nouă. /zece + le + a

A CAPÉLLA loc. adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Fără acompaniament instrumental. [Var. (după alte surse) a cappella. / < it. a cappela].

AFORTIÓRI adj. (Liv.) Care se impune cu necesitate, care este necesar. ♦ Formă de raționament constând în trecerea de la o judecată la alta datorită faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri sau chiar mai multe. [< lat. a fortiori – cu atât mai mult].

A PRIÓRI adv., adj.invar. Înaintea oricărei experiențe, înainte de fapte, în mod aprioric. [Pron. -pri-o-ri. / < lat.sc. a priori – din ceea ce precedă].

MOT A MOT adv. (Fam.) Cuvânt cu cuvânt; literal. [< fr. mot à mot].

A CAPPÉLLA loc. adj. și adv. (despre lucrări corale) fără acompaniament instrumental. (< it. a cappella)

A FORTIÓRI loc. adv., adj. inv. care se impune cu necesitate. ◊ (log.; despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri. (< lat. a fortiori, cu atât mai mult)

A GIÓRNO loc. adv. (iluminat) ca ziua. (< it. a giorno)

-ÁL suf. „calitate”. (< fr. -al)

AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate)

A PRIÓRI loc. adj. și adv. (în mod) aprioric. (< lat. a priori, din ceea ce precedă)

MOT À MOT [MOTAMÓ] adv. (fam.) cuvânt cu cuvânt; literal. (< fr. mot à mot)

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

APRIÓRI adv. (Fil.) În mod aprioric. [Pr.: -pri-o-] – Fr. a priori (lat. lit. a priori).

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda. Am auzit că ai o furcă de aur (CREANGĂ). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o părere proastă despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (În locuțiuni verbale) A avea asemănare = a se asemăna. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. ◊ (Complementul indică un raport social) A avea un șef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice „Nițu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcătuit din... Blocul are două corpuri. ♦ A fi înzestrat sau prevăzut cu ceva. Șapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A conține, a cuprinde. Cartea are ilustrații. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe (COȘBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mână = a avea pe cineva în puterea sa (știind despre el lucruri compromițătoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi în legătură, în relații cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea palton de blană. 5. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 6. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) n-are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Să știi de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo! (CREANGĂ). b) (În formă negativă) A fi destul să... N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decât! = fă cum vrei! treaba ta!; încearcă! c) (În formă negativă) A nu putea să... N-am a mă plânge de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi în drept; a i se cuveni. Să faci tocmeală... să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGĂ). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Ea-i răspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să mă hrănească (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Bine ați venit sănătoși! (ISPIRESCU). 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut merge. 3. (Servește, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular și familiar) În van aveți să mă chemați (SADOVEANU). 4. (În construcții perifrastice) A urma să..., a fi pe punctul de a... Aici avea să se ridice o fabrică. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului și sunetul corespunzător.

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

a frésco (it.) loc. adj., loc. adv.

à la (fr.) prep. (à la Cluj)

à la carte (fr.) [carte pron. cart] loc. adj., loc. adv.

à la grecque (fr.) [grecque pron. grec] (grec-que) loc. adj., loc. adv.

à la longue (fr.) [pron. alalõg] (lon-gue) loc. adj., loc. adv.

à la russe (fr.) [pron. alarüs] loc. adj., aloc. adv.

al ségno (it.) [gno pron. nĭo] (se-gno) loc. adv.; abr. al seg. / AS

aveá² (a ~) vb.aux. pentru perf. comp. 1 am, 2 sg. ai, 3 sg. a, 2 pl. ați, 3 pl. au (am dat etc.); cond. 1 sg. aș, 2 sg. ai, 3 ar, 1 pl. am, 2 pl. ați (aș da etc.); (reg.) viit. 3 sg. a (a da)

ă¹ (literă) s. m. / s. n., pl. ă / ă-uri

ă² (sunet) s. m., pl. ă

ăl² (reg.) art. m. (omul ăl bun), g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor

ăl¹ (reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ắlui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor

c-a (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (cred c-a venit)

ce-a pr. + vb. (Ce-a spus?)

chou à la crème (fr.) [pron. șu a la crem] (crè-) s. n., pl. chou à la crème

!iárba-dátului-și-a-fáptului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-dátului-și-a-fáptului

mi-a pr. + vb. aux. (mi-a luat)

n-a (tempo rapid) adv. + vb. aux. (n-a venit)

n-ați (tempo rapid) adv. + vb. aux. (n-ați veni, n-ați venit)

ne-a pr. + vb. aux. (ne-a dat)

s-a pr. + vb. aux. (s-a dus)

v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)

AVEÁ vb. 1. v. poseda. 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de ...) 3. v. căpăta. 4. v. conține. 5. v. cântări. 6. v. compune. 7. v. deține. 8. v. ține. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 11. v. ști. 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~, în sfârșit, un ceas tihnit.) 14. v. simți. 15. v. trebui.

NĂVALNICUL-ĂL-MÁRE s. v. sânziene-de-grădină.

PUNCT AL MIRĂRII s. v. semnul exclamației, semnul exclamării.

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

al (f. a, pl. ai, ale), art. – 1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop. – 4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929).

al adj. și pron. – 1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

aveá (am, avút), vb. – 1. A poseda, a deține, a stăpâni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relații de serviciu). – 4. A conține, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafață sau de capacitate). – 5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deține (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteșug. – 8. (Refl.) A întreține relații trupești. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obține, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogăție, avuție), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogăție, bunuri); avuție, s. f. (bogăție); înavuți, vb. (a îmbogăți); neavere, neavuție, s. f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere „bogăție”.

a cappélla loc. adj., loc. adv.

a fortióri loc. adv. (sil. -ti-o-)

a giórno loc. adv. (sil. gior-)

a prióri loc. adj., loc. adv. (sil. pri-o-ri)

a/aaa interj.

al art. m., pl. ai; f. sg. a, pl. ale, g.-d. m. și f. alor

al pári loc. adv.

aveá vb., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. are, 1 pl. avém, 2 pl. avéți, 3 pl. au, perf. s. 1 sg. avúi/avuséi, 1 pl. avúrăm/avúserăm, m. m. c. perf. 3 sg. avusése; conj. prez. 3 sg. și pl. áibă; imper. 2 sg. ai, 2 pl. avéți, neg. 2 sg. nu aveá/n-aveá, 2 pl. nu avéți/n-avéți; part. avút

aveá a fáce/aveá de-a fáce loc. vb.

Ă, ă s. m. invar.

ăl adj. m. (antepus), art. m., g.-d. ălui, pl. ăi; f. sg. a, g.-d. ălei, pl. ále, g.-d. m. și f. ălor

Â, â s. m. invar.

care va să zică loc. conjcț.

de a prep. (în construcții infinitivale: de a munci, în tempo lent)

de al (a, ai, ale) prep. + art. (cel de al doilea, în tempo lent)

de-a prep. (în loc. adv., inclusiv cele cu nume de jocuri, totdeauna; în construcții infinitivale numai în tempo rapid)

de-al (-a, -ai, -ale) prep. + art. (cel de-al doilea, în tempo rapid)

dintr-al prep. + art.

iárba-dátului-și-a-fáptului s. f.

într-al prep. + art.

príntr-al prep. + art.

va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor

3) aĭ v. ajutător la optativ. V. aș 1.

áĭvă v. tr. V. am 1.

al art. m. care arată gen.: al meŭ, al lor, al unuĭa, al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, și' n expresiunea alde. V. alde.

2) am v. ajutător al optativuluĭ, V. aș 1.

1) am, avút, a avea v. tr. (lat. habére, a avea, ĭar rom. am e contras din avem, ca' n am avut eŭ sau noĭ. – Am, aĭ, are, avem, avețĭ, aŭ; aveam, avuĭ; am avut eŭ, am avut noĭ; avusesem; voĭ avea; voĭ fi avut; să am, să aĭ, să aĭbă și aĭvă, să avem, să avețĭ, să aibă și aivă; aș avea; aĭ, aĭbă, avețĭ, aĭbă; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorbă (dar mĭ-e frică, mĭ-e sete, mĭ-e poftă). Obțin: cu un franc aĭ o găină, veĭ avea un premiŭ. Am dimensiunea de: Etna are peste treĭ miĭ de metrĭ. Trebuĭe (cu inf. subj. orĭ supinu): am a scrie, am să scriŭ, am de scris. Cost, am prețu de (Pop.): aceasta [!] carte are un franc (maĭ des și maĭ lămurit costă un franc). V. refl. Îs în relațiune: mă am bine cu el. Mă refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutător care servește la formarea perfectuluĭ (am zis) orĭ a viitoruluĭ (am să zic). A avea, a fi: n' are cine să mă ajute (nu e cine să mă ajute).

4) ar v. ajutător, V. aș 1.

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.

ațĭ v. ajutător, V. am 1 și aș 1.

1) aŭ verb. V. am.

ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”.

de-a V. de 1 și a 4.

de-a valma V. valma.

A¹ s. m. invar. 1. Prima literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-afirmativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul la. 4. (METR.) Simbol pentru amper. 5. (MAT.) Simbol pentru arie.

A² (lat. ad „către”) prep. 1. Precede infinitivul: a merge. 2. Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale: de-a lungul, de-a dreapta. 3. Exprimă un raport de asemănare, de identificare: miroase a fîn. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă.

A³ (‹ fr.) prep. (Urmat de numerale) De cîte... 3 caiete a 2 lei.

Ä s. m. (METR.) Simbol pentru angström.

A BON ENTENDEUR, SALUT (fr.) salut pe cel care înțelege – Formulă prin care se atrage atenția asupra unor lucruri care nu pot fi spuse direct sau se relevă existența unor sensuri mai profunde ale unei alocuțiuni ori ale unui text.

A CONTRARIO (lat.) prin opoziție – Metodă de argumentare care demonstrează valabilitatea unei teze prin relevarea nonvalabilității celei opuse.

À CONTRECOEUR (fr.) împotriva inimii – A face ceva à contrecoeur, împotriva propriei dorințe.

A HORSE! A HORSE! MY KINGDOM FOR A HORSE (engl.) un cal! un cal! (dau) regatul meu pentru un cal – Shakespeare, „Richard al III-lea”, act. V, scena 4. Cuvinte rostite de Richard al III-lea, înfrânt și încolțit, în bătălia de la Bosworth. Ele subliniază rolul hotărâtor, în amumite momente, al unui lucru căruia de obicei nu i se acordă importanță.

AL, simbol chimic pentru aluminiu.

À L’AMIABLE (fr.) prin bună înțelegere – A soluționa un diferend à l’amiable.

À LA GUERRE COMME À LA GUERRE (fr.) la război ca la război – A te conforma unor condiții impuse sau unor situații dificile, în care ai ajuns fără voia ta.

À LA LÉGÈRE (fr.) ușor, cu superficialitate – A privi lucrurile à la légère.

A NOVO (lat.) din nou; încă o dată – Afacere judiciară trimisă a novo în fața altei instanțe.

A QUELQUES CHOSE MALHEUR EST BON (fr.) și răul e bun la ceva – În tot răul este și un bine.

À TORT ET À TRAVERS (fr.) fără noimă, fără vrute și nevrute – A vorbi à tort et à travers. V. și Ab hoc et ab hac.

A WOMAN’S F****E IS NOT WITH HER MOTHER (engl.) viitorul unei femei nu este alături de mama sa – G.B. Shaw, „Too true to be good”, 1114.

C’EST À PRENDRE OU À LAISSER (fr.) ori iei, ori te lipsești – Modalitate de a propune un lucru care trebuie acceptat ca atare ori respins.

DU SUBLIME AU RIDICULE IL N’Y A QU’UN PAS (fr.) de la sublim la ridicol nu este decât un pas – Cuvinte pe care le-ar fi rostit Napoleon atunci când, aflat pe culmile gloriei, a suferit marea înfrângere de la Berezina.

GUERRE À OUTRANCE (fr.) război până la capăt – Acțiune distructivă, tenace, perseverentă și necruțătoare.

HᾹJJ ’Umar, al- (’Umar ibn Sa’id Tal) (1797-1864), conducător militar arab. Desemnat de viceregele Egiptului, Ibrahim Pașa, calif al Africii Negre. A convertit, cu forța, la islamism mari regiuni din centrul Africii. Imperiul creat de el a fost anexat de francezi (1897).

HALQ EL-QUÉD (HALQ AL-WᾹDI), oraș în Tunisia, la NE de Tunis, port la M. Mediterană; 67,7 mii loc. (1989). Reparații navale. Pescuit. Export de min. de fier și fosfați. Stațiune balneară. Vechiul nume: La Goulette.

HAMADHᾹNῙ (al-Hamadani) (pe numele adevărat Bazi’az-Zamān Abŭ al-Fadl Ahmad ibn al-Husayn al Hamadhānῑ) (c. 969-c. 1008), poet și prozator arab de origine persană. Inițiator al genului literar numit macama. Opera lui, adevărată frescă, cu accente picarești, a vieții sociale cotidiene din Orientul musulman, s-a impus prin originalitate și rafinament.

H**O SUM: HUMANI NIL A ME ALIENUM PUTO (lat.) sunt om: nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin – Terențiu, „Heauton timorumenos”, act. I, scena 1, 25. Vers devenit expresie a sentimentului de solidaritate umană.

IL FAUT BONNE MÉMOIRE APRÈS QU’ON A MENTI (fr.) trebuie o memorie bună după ce ai mințit – Corneille, „Le menteur”, act IV, scena 5.

KHALIL, al ~ v. Hebron.

LA PLUS PERDUE DE TOUTES LES JOURNÉES EST CELLE OU L’ON N’A PAS RI (fr.) ziua cea mai (deplin) pierdută din toate este cea în care n-ai râs – Chamfort, „Maximes, caractères et anecdotes”, II.

LE GÉNIE N’EST AUTRE CHOSE QU’UNE GRANDE APTITUDE À LA PATIENCE (fr.) geniul nu este altceva decât o mare aptitudine pentru răbdare.

OBEID, EL ~ (AL-UBAYYID) 1. Oraș în centrul Sudanului, situat la 370 km SV de Khartoum; 229,4 mii loc. (1993). Capitala statului Shimal-Kurdufān. Punct terminus al c. f. Khartoum-Kūstῑ-El Obeid. Nod rutier. Aeroport. Centru comercial pentru bumbac, susan, vite și gumă arabică. Fundat în 1821. 2. Sit arheologic și de cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 4 Î.Hr.) în Mesopotamia antică. Își trage numele de la așezarea mesopotamiană situată la E de orașul Ur (din Iraq-ul actual).

PACINO, Al (pe numele adevărat Pacino Alfred James) (n. 1940), actor și regizor american de film. Roluri în drame și filme de acțiune, cele mai multe fiind expresia unei sfâșieri interioare între bine și rău („Nașul”, „Serpico”, „După-amiază de câine”, „”Dreptate pentru toți„, ”Autor! Autor!„, ”Pact cu diavolul„, ”Un om, un rege„). A debutat ca regizor cu filmul ”În căutarea lui Richard„, în care a fost și actor și producător. Premiul Oscar: 1992 (”Parfum de femeie„).

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD v. Marea Britanie.

REVENONS A NOS MOUTONS (fr.) să revenim la oile noastre – „La farce du maître Pathelin”. Să revenim la subiect.

RIEN NE SERT DE COURIR, IL FAUT PARTIR A POINT! (fr.) nu folosește la nimic alergatul, trebuie să pornești la timp! – La Fontaine, „Le lièvre et la tortue”.

THAT’S ONE SMALL STEP FOR A MAN, ONE GIANT LEAP FOR MANKIND (engl.) este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire – Primul mesaj adresat pământenilor de Neil A. Armstrong la pășirea pe solul lunar (21 iul. 1969).

TRUTH HAS A QUIET BREAST (engl.) adevărul are inimă liniștită – Shakespeare, „Richard III”, act. I, scena 3. Cel ce are cugetul curat nu are a se teme de nimic.

VIEN DIETRO A ME, E LASCIA DIR LE GENTI (lat.) vino după mine și lasă lumea să vorbească – Dante, „Purgatoriul”, V, 10.

WHEN A TRUE GENIUS APPEARS ÎN THE WORLD, YOU MAY KNOW HIM BY THIS SIGN THAT THE DUNCES ARE IN ALL CONFEDERACY AGAINST HIM (engl.) când apare un adevărat geniu în lume, poți să-l recunoști după acest semn: toți ignoranții se unesc împotriva lui – J. Swift, „Thoughts on various subjects”.