Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: abate (s.m.) (substantiv masculin) , abate (vb.) (verb tranzitiv)   
ABÁTE1, abați, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ABÁTE2, abat, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4,5) din fr. abattre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se năzări. 4. Tranz. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ABÁTE s.m. 1. Stareț, superior al unei mănăstiri catolice de călugări. 2. Titlu onorific care se dă unor clerici catolici. [< it. abbate, cf. lat. abbas].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ABÁTE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcție, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
abáte1 s. m. 1. superior al unei abații. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcție, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. (< lat. abbattere, fr. abattre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ABÁTE1 s. m. Titlu dat superiorului unei abații sau (în mod excepțional) unor preoți catolici – Lat. lit. abbas, -atis.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată etc.). 2. Refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). ♦ Tranz. A aduce. Ce vânt te abate pe la noi? 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate (cu furie, cu forță). ♦ Intranz. A-i trece ceva prin minte. Îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier (ALECSANDRI). 4. Tranz. A-l descuraja, a-l deprima, a-l mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A culca la pământ; a doborî. Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECSANDRI). ♦ Refl. (Rar) A cădea. Se abătu cu fața la pământ (SADOVEANU). – Lat. abbattere, (5) fr. abattre.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ABÁTE vb. v. apuca, cășuna, năzări, veni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
abáte (abáți), s. m.1. Titlu dat superiorului unei abații. – 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. < It. abate.Der. abațial, adj. (referitor la o abație), din it. abbaziale; abație, s. f. (mănăstire condusă de un abate), din it. abbazia; abatisă (călugăriță care conduce o abație), din lat. abbatissa (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
abáte (abătút, abătút), vb.1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putință. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formație internă a rom., plecînd de la a bate (Pușcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism și pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate” și „a ciocăni”. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s. f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
abáte s. m., pl. abáți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
abáte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem; conj. prez. 3 sg. și pl. abátă; part. abătút
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
abáte m., pl. țĭ (it. abáte și abbate, lat. ábbas, abbátis, vgr. abbás, d. sirianu abba, tată). La catolici, egumen, stareț. Titlu preuțesc [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcție inițială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenții, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neașteptate. /<fr. abattre, lat. abbattere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-și schimba direcția inițială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate (și cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ABÁTE ~ți m. 1) Stareț al unei abații. 2) Preot catolic. /<it. abbate
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A (se) abate ≠ a (se) îndrepta
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
abát abătút, a abáte v. tr. (lat. pop. abbatíere, it. abáttere, fr. obattre, sp. abatir pg. abater. V. bat. Fac să-șĭ schimbe drumu saŭ direcțiunea: a abate un pîrăŭ, (fig.) a abate pe cineva de la răŭ V. refl. Mă daŭ în lăturĭ, îmĭ schimb drumu pe la: înturnîndu-se acasă, s'a abătut și pe la noĭ. Fig. A-ți abate ceva, a-ți cășuna, a-ți veni o dorință subită: ĭ-a abătut să plece. I-a abătut ca luĭ Drăgoĭ de oaste, l-a apucat o dorință súbită. – Barb. după fr.: a abate, a doborî; a se abate, a se ofili. V. deviez.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române