Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ABILITÁTE, abilități, s.f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Deprinderi, obiceiuri, șmecherii, șiretlicuri. – Din fr.habilité, lat. habilitas, -atis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din germ. habilitieren.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Șmecherii, șiretlicuri. – Din fr. habileté, lat. habilitas, -atis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ABILIT/Á ~éz tranz. (persoane) A aprecia acordând un titlu, un grad, un drept. /<germ. habilitieren, lat. habilitare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ABILITÁTE ~ăți f. 1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință; dibăcie; îndemânare; măiestrie; pricepere. 2) mai ales la pl. Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate și finețe. [G.-D. abilității] /<fr. habilité, lat. habilitas, ~atis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ABILITÁ vb. I. tr. A da cuiva un anumit titlu, un grad etc., a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune. [P.i. -tez. / < germ. habilitieren, cf. lat. habilitare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ABILITÁTE s.f. Calitatea de a fi abil; îndemânare, iscusință; pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Șmecherii. [Cf. fr. habileté, lat. habilitas].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
abilitá vb. tr. 1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs. 2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici. (< germ. habilitieren, lat. habilitare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
abilitáte s.f. 1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie. 2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva. 3. (pl.) șiretlicuri. (< fr. habilité, lat. habilitas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. (Germanism) A recunoaște unei persoane, în urma unui examen, o anumită calificare (în trecut, calitatea de docent). – Germ. habilitieren (lat. lit. habilitare).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ABILITÁTE, abilități, s. f. (La sg.) Îndemânare, iscusință, pricepere. ♦ (La pl.) Șmecherii. – Fr. habilité (lat. lit. habilitas, -atis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ABILITÁ vb. v. autoriza, delega, împuternici, învesti.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ABILITÁTE s. v. îndemânare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ABILITÁTE s. v. delegație, împuternicire, mandat, procură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Abilitate ≠ inabilitate, stângăcie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
abilitá vb., ind. prez. 1 sg. abilitéz; 3 sg. și pl. abiliteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
abilitát adj. m., pl. abilitáți; f. sg. abilitátă, pl. abilitáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
abilitáte s. f., g.-d. art. abilității; (șmecherii) pl. abilități
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
abilitáte f. (lat. habilitas, -átis). Calitatea de a fi abil. Jur. Aptitudine legală: abilitate de a moșteni.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
abilitéz v. tr. (lat. habilito, -áre. V. reabilitez). Fac abil, daŭ abilitate (putere) pin [!] lege saŭ examin [!]: a abilita pe cineva ca docent.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink