ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin receptivitatea suveranilor la progres. – Din fr. absolutisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin atitudinea înțelegătoare a suveranilor față de cerințele progresului, de sfaturile gânditorilor luminați etc. – Din fr. absolutisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ABSOLUTÍSM n. 1) Formă de guvernământ bazată pe puterea absolută a unei singure persoane (monarh, duce etc.); autocrație. 2) Concepție care stă la baza unei monarhii. /<fr. absolutisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ABSOLUTÍSM s.n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; formă de guvernământ bazată pe puterea nelimitată a unui monarh; monarhie absolută. V. tiranie, autocrație, despotism. [Cf. fr. absolutisme, rus. absolutizm].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
absolutísm s. n. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere. (< fr. absolutisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ABSOLUTÍSM s. n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; putere nelimitată a unui monarh; formă de guvernământ bazată pe această putere și pe totala lipsă de drepturi a poporului. – Fr. absolutisme.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ABSOLUTÍSM s. (POL.) autocrație, (înv.) samoderjavie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
absolutísm s. n., g.-d. art. absolutísmului
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
absolutízm n., pl. e (d. absolut). Teorie saŭ practică a unei autorități absolute (fără amestecu miniștrilor saŭ parlamentuluĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink