Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ACCÉPT, accepte, s. n. Consimțământ scris de pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ACCÉPT s.n. Înscris, act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. [< germ. Akzept, cf. lat. acceptus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ACCÉPT s. n. 1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. 2. acord, aprobare. (< germ. Akzept)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ACCÉPT, accepte, s. n. Document de credit emis de o întreprindere asupra alteia și prevăzut cu o mențiune semnată de aceasta din urmă, prin care se obligă să achite o anumită sumă de bani la termenul fixat de emitent. – Germ. Akzept (lat. lit. acceptus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
accépt s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
accépt s. n., pl. accépte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
accept și -éz, a -á v. tr. (lat. acceptáre, d. ac-cípere, ac-céptum a primi. V. încep. Primesc de bună voie: accept un dar. Mă arăt gata de: accept lupta. Accept o poliță, mă angajez s' o plătesc la scadență.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. /<germ. Akzept, lat. acceptus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ACCEPTÁ vb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunța, a respinge
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
acceptá (acceptát, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter. – Der. accept, s. n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s. m. (persoană care acceptă); accepțiune, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. și pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accépte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink