Dex acer

ácer, a -á v. tr. (cp. cu alb. kiălonĭ, observ). Vechi. Rar azĭ în vest. Aștept. Pîndesc.

ACERÁ vb. I. v. acira.

ARȚÁR, arțari, s. m. Arbore cu lemnul alb și tare, rezistent, cu frunze opuse și fructe aripate, înrudit cu paltinul (Acer platanoides). – Et. nec.

GLÁDIȘ, gladiși, s. m. V. glădici.

PÁLTIN, paltini, s. m. Numele a doi arbori: a) arbore înalt, cu frunzele crestate adânc, cu florile mici și fructele prevăzute cu aripi, având trunchiul din lemn tare, folosit la fabricarea mobilei, a unor instrumente muzicale etc. (Acer pseudoplatanus); b) arțar. ♦ Lemnul arborilor de mai sus. [Var.: (pop.) pálten s. m.] – Lat. platanus.

ARȚÁR ~i m. Arbore cu frunze late, ovale și adânc dințate, cu lemnul alb și rezistent, cu fructe aripate. /<lat. arciarium

PÁLTIN ~i m. 1) Arbore cu tulpină înaltă, cu frunze lobate, cu flori verzui, al cărui lemn alb, dur și cu textură frumoasă este pe larg întrebuințat în industrie. 2) Lemnul acestui arbore. /<lat. platanus

ACERA vb. (Ban.) A aștepta. Acsĕr. Expecto. AC, 326. Etimologie necunoscută. Cf. alb. kĭăloni „observ”. Vezi și acerat.

ACERÁ vb. v. aștepta, iscodi, observa, pândi, spiona, urmări.

ARȚÁR s. (BOT.) 1. (Acer platanoides) (rar) platan, (reg.) velniș. 2. arțar tătăresc v. gladiș.

ARȚÁR s. v. brâglar.

GLÁDIȘ s. (BOT.; Acer tataricum) arțar tătăresc, (reg.) verigar.

GLADÍȘ s. v. părul-ciutei, salbă-moale, ve-rigar.

PÁLTIN s. (BOT.; Acer pseudoplatanus) (reg.) mojdrean.

acerá (-r, -át), vb. – 1. A aștepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. < Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai puțin probabilă der. propusă de Pușcariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń „a avea grijă”. – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva greșit de la cină (cf. Graur, BL, VI, 152).

arțár (-ri), s. m. – Arbore cu lemnul alb și tare (Acer tartaricum). – Var. (h)arțar(iu), ațar, arcer(iu). Probabil din lat. *arcearius, care reprezintă mai puțin numele arborelui, acer (Pușcariu 131; Pușcariu, Lat. li, 63; REW 91; DAR), cît mai ales o referire la arcus „arc”, care se fabrica de obicei din lemnul acestuia; cf. celălalt nume rom. al arborelui, brîglar, de la brîglă „prăjină” și, pentru formă, lat. *acereus › retor. ischi. Der. de la acer, propusă de Burlă, Studii, 137, reluată de Körting 113, a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și Graur, BL, V, 86. Var. arcer înseamnă în limba actuală „tocilă”, care inițial se obținea prin ținerea în apă a unei bucăți de lemn de arțar pînă se întărea și astfel putea fi folosită la ascuțit; cf. Hasdeu 1500. Identitatea ambelor cuvinte nu este admisă de toți cercetătorii. Körting 125 invoca lat. aciarium, ipoteză respinsă de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 și admisă de Scriban, care pleacă de la it. acciaro. Pentru DAR, etimonul lui arcer este necunoscut; Pușcariu, Dacor., IX, 422, îl derivă de la lat. ilicem, cu suf. -er.

arțár s. m., pl. arțári

gládiș s. m., pl. gládiși

páltin s. m., pl. páltini