ACHINGÍU, achingii, s. m. (În Evul Mediu, în Imperiul Otoman) Călăreț turc care trăia din prada de război. [Var.: echingíu] – Din tc. akincı.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
ACHINGÍU, achingii, s. m. (În evul mediu, în Imperiul Otoman) Călăreț turc care trăia din prada de război. – Din tc. akincı.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
achingíŭ m. (turc. akynǧy, d. akyn, ceambur, raĭtă p. jaf). Vechi. Pl. Un corp de călărețĭ Turcomanĭ, singura trupă existentă la Turcĭ în ainte [!] de înființarea ĭenicerilor și menținută maĭ tîrziŭ ca călărime neregulară de cercetătorĭ. – Și echingiŭ (turc. ekinǧi). V. hînsar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
achingíu/echingíu s. m., art. achingíul/echingíul; pl. achingíi/echingíi, art. achingíii/echingíii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink