Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit; sedus. 2. (Rar) Încântat, fermecat. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ADEMENÍT adj. 1. v. înșelat. 2. v. sedus.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ADEMENÍ ~ésc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații s*****e prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ADEMENÍ vb. 1. v. tenta. 2. v. înșela. 3. v. seduce.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A ademeni ≠ a dezgusta
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
ademení (ademenésc, ademenít), vb. – 1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomany „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ademení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ademeneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin [!] vorbe, banĭ, frumuseță [!] ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s' ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink