Dex adopta

ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare.

ADOPTÁ vb. I. tr. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a fi al cuiva. ♦ A alege cu predilecție, a admite. ♦ A accepta (prin vot). [P.i. adópt, 3,6 -tă, conj. -te. / < lat. adoptare, cf. fr. adopter, germ. adoptieren].

ADOPTÁ vb. tr. 1. a înfia un copil. 2. a-și însuși felul de a fi al cuiva. ◊ a alege cu predilecție. 3. a accepta (prin vot). (< fr. adopter, lat. adoptare)

ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc; a accepta ceva în urma unui vot. – Fr. adopter (lat. lit. adoptare).

adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 adóptă

ADOPTÁ vb. 1. v. înfia. 2. a-și însuși, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (~ o nouă credință.)

adoptá vb. (sil. mf. ad-), ind. prez. 1 sg. adópt, 3 sg. și pl. adóptă; conj. prez. 3 sg. și pl. adópte

A ADOPTÁ adópt tranz. 1) (copii) A primi în familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a înfia. 2) (păreri, idei, metode etc.) A accepta considerând valabil și urmând. 3)(legi, hotărâri) A aproba prin vot. /<fr. adopter, lat. adoptare

A adopta ≠ a abandona, a respinge

adópt, a -á, v. tr. (lat. adoptare. – Adópt, adopțĭ, adoptă; să adopte. V. optez). Iaŭ de suflet, înfiez: Augúst îl adoptă pe Tiberiŭ. Aleg, prefer, admit: a adopta o părere, o sistemă.