ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Tot format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare; gloată. – Din aduna + suf. -(ă)tură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ADUNĂTÚRĂ s. (depr.) gloată, scursură, strânsură, șleahtă, (Ban.) zbor. (Nu e decât o ~ de neisprăviți.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
adunătúră s. f., g.-d. art. adunătúrii; pl. adunătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
adunătúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Gloată, sobor. Azĭ. Strînsură, societate de oamenĭ nevrednicĭ adunațĭ din toate părțile: o adunătură!
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ADUNĂTÚRĂ ~i f. 1) Ceea ce a fost adunat de pe unde s-a putut, fără nici un discernământ; strânsură. 2) depr. Mulțime de oameni adunați întâmplător. ~ de gură-cască. /a aduna + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink