ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care face concurență, care luptă împotriva altuia sau împotriva unei concepții, a unei idei; rival, potrivnic. ♦ (Sport) Partener de întrecere. – Din fr. adversaire, lat. adversarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ADVERSÁR, -Ă s.m. și f. Potrivnic, rival. [Cf. fr. adversaire, lat. adversarius].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ADVERSÁR, -Ă s. m. f. 1. persoană care luptă împotriva cuiva sau a ceva; rival. 2. (sport) partener de întrecere. (< fr. adversaire, lat. adversarius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ADVERSÁR, -Ă, adversari, -e, s. m. și f. Persoană care luptă împotriva alteia (într-un proces, la sport etc) sau împotriva unei concepții, a unei idei. – Fr. adversaire (lat. lit. adversarius).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ADVERSÁR s., adj. 1. s. concurent, rival, (înv.) împotrivitor, râvnaci. (Și-a întrecut toți ~ii la sprint.) 2. s., adj. v. dușman.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Adversar ≠ aliat, partizan, prieten, amic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
adversár s. m., pl. adversári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
adversár, -ă s. (lat. adversarius). Care ți se opune, dușman, potrivnic, antagonist.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ADVERSÁR ~i m. Persoană care aspiră în concurență cu alta în atingerea aceluiași scop; concurent; rival. /<fr. adversaire, lat. adversarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink