Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
AI1 interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AI2 interj. (Fam.) Exclamație cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai?
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AI3 interj. V. hai.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), alb-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum). – Lat. allium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente, din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AI interj. 1) (se folosește pentru a exprima durere, mirare, spaimă, necaz, amenințare etc.). 2) fam. (se folosește la sfârșitul unei propoziții interogative). /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AI s.m. (Zool.) Mamifer arboricol de talie mică, cu capul acoperit cu o blană moale cenușie, care trăiește în America de Sud și în sudul Madagascarului. [Pron. a-i. / < fr. < cuv. tupi].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÁI A-I/ s. m. mic mamifer arboricol, cu capul acoperit cu o blană moale, cenușie, din America de Sud și Madagascar. (< fr. )
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AI2 interj. Exclamație care exprimă: durerea, spaima, uimirea, amenințarea.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AI1 interj. v. hai2.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AI3 interj. Exclamație familiară cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai? (CARAGIALE).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AI4 s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Compuse: ai-sălbatic = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și flori galbene (Allium ochroleucum); aiul-șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și flori roșii-purpurii (Allium scorodoprasum). – Lat. alium.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ai1 art. v. al
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ai4 vb. v. aveá1, aveá2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
AI s. (BOT.) 1. ai sălbatic (Allium ochroleucum) = (reg.) pur. 2. aiul șarpelui (Allium scorodoprasum) = (reg.) pur.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
AI s. v. praz, pur, usturoi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ái (ái), s. m. – Usturoi. – Mr., megl. al’ŭ, istr. ǫlú. Lat. alium (Pușcariu 47; Candrea-Dens., 25; Rew 366; DAR); cf. alb. aj, it. aglio, prov. alh, fr. ail, cat. all, sp. ajo, gal., port. alho.Der. ai (var. aia), vb. (a condimenta cu usturoi); aișoară, s. f. (plantă, usturoiță); aișor, s. m. (ghiocel; crin-de-pădure; plantă); aitură, s. f. (piftie cu usturoi); aiuș, s. m. (plantă, Alium silvestre).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ai interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ai s. m., pl. ai, art. aii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) aĭ m., pl. tot așa (lat. alium și allium, it. aglio, pv. alh, fr. ail, cat. all, sp. ajo, pg. alho). Ban. Trans. Suc. Pur, usturoĭ sălbatic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) aĭ m. pl. tot așa (cuv. brazilian). Un mamifer edentat tardigrad din America de Sud numit și leneș, care strigă aĭ, de unde-ĭ și vine numele.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
3) aĭ v. ajutător la optativ. V. aș 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
4) aĭ interj. V. hái.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
5) aĭ interj. interogativă: Unde-aĭ fost? Aĭ? – Aĭ? Ce-aĭ zis?
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee.Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz.Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet.Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m.Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame.Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă.Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (Pop. și fam.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie.Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A AVEÁ am tranz. I. 1) A ține în posesiune; a stăpâni; a poseda; a deține. A avea casă. Câți bani ai? A avea profesie bună. ◊ A avea la dispoziție a utiliza după bunul plac; a dispune. Ce-am avut și ce-am pierdut puțin îmi pasă. 2) A conține în sine. Odaia are două ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri.A avea o anumită vârstă a fi de o anumită vârstă. 3) A duce cu sine. Avea în mână o geantă.A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pică cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simțurilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text.N-are (n-am, ...) decât mă (te, îl...) privește. 6) rar (urmat de o propoziție complementară) A pătrunde cu mintea; a ști. Are cum să iasă din încurcătură. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine mă ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de suferință, durere fizică sau morală) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ◊ Ce ai? a) ce ți s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanță. 2) (sugerează ideea de a dispune) A avea multă energie. A avea capacitate de lucru. A avea o oră de răgaz. 3) (sugerează ideea de cunoaștere, urmat de o propoziție complementară) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemănare a se asemăna. A avea bucurie a se bucura. A avea nădejde (sau speranță) a nădăjdui (sau a spera). A avea scăpare a scăpa. A avea un vis a visa. IV. (cu funcție de verb semiauxiliar) Avea să plece. Aveai să fii medic. V. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am văzut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are să ajungă. /<lat. habere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL a (ai, ale) art. (se folosește: a) înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui pronume posesiv; b) înaintea numeralelor ordinale) Tovarăș al copilăriei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL CÍNCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cinci în ordinea numărării; care vine după al patrulea. /cinci + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL CÍNCISPREZECELEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincisprezece în ordinea numărării; care vine după al paisprezecelea. Ediția a ~cea. /cincisprezece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL CINCIZÉCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincizeci în ordinea numărării; care vine după al patruzeci și nouălea. A ~cea zi. /cincizeci + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL DÓILEA a doua num. ord. Care acupă locul indicat de numărul doi în ordinea numărării; care vine după primul. Rândul ~. /doi + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL DÓISPREZECELEA a dóuăsprezecea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul doisprezece în ordinea numărării; care vine după al unsprezecelea. Rândul ~. /doisprezece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL DOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul douăzeci în ordinea numărării; care vine după al nouăsprezecilea. [Sil. do-uă-] /douăzeci + le + a.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL MÍILEA a mía num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o mie în ordinea numărării; care vine după al nouă sute nouăzeci și nouălea. /mie + lea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL MILIÁRDULEA a ă num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un miliard în ordinea numărării. ~ locuitor. ◊ A ă parte care constituie o parte dintr-un miliard de părți egale. [Sil. -li-ar-] /miliard + (u)le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL MILIÓNULEA a ~oána num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un milion în ordinea numărării. [Sil. -li-o-] /milion + (u)le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL NÓUĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouă în ordinea numărării; care vine după al optulea. Pagina a noua.A fi (sau a se crede) în ~ (sau al șaptelea) cer (a fi) în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /nouă + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL NÓUĂSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăsprezece în ordinea numărării; care vine după al optsprezecelea. /nouăsprezece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL NOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăzeci în ordinea numărării; care vine după al optzeci și nouălea. /nouăzeci + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ÓPTSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optsprezece în ordinea numărării; care vine după al șaptesprezecelea. Secolul ~. /opt-sprezece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ÓPTULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul opt în ordinea numărării; care vine după al șaptelea. Deceniul ~. /opt + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL OPTZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optzeci în ordinea numărării; care vine după al șaptezeci și nouălea. ~ kilometru. /optzeci + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL PÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul paisprezece în ordinea numărării; care vine după al treisprezecelea. /paisprezece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL PÁTRULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patru în ordinea numărării; care vine după al treilea. ~ rând.A ~a parte fiecare din părțile egale ale unui întreg împărțit în patru; o pătrime; un sfert. /patru + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL PATRUZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patruzeci în ordinea numărării; care vine după al treizeci și nouălea. Întrunirea a ~ea. /patruzeci + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL SÚTĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o sută în ordinea numărării; care vine după al nouăzeci și nouălea. ~ gol.A ~a parte care constituie o parte dintr-o sută de părți egale; o sutime. /sută + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ȘÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaisprezece în ordinea numărării; care vine după al cincisprezecelea. ~ea foaie. /șai-sprezece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ȘAIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaizeci în ordinea numărării; care vine după al cincizeci și nouălea. ~ capitol. /șaizeci + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ȘÁPTELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șapte în ordinea numărării; care vine după al șaselea. ◊ A fi (a se crede) în ~ (sau al nouălea) cer a fi în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /șapte + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ȘÁPTESPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptesprezece în ordinea numărării; care vine după al șaisprezecelea. /șaptesprezece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ȘAPTEZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptezeci în ordinea numărării; care vine după al șaizeci și nouălea. /șaptezeci + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ȘÁSELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șase în ordinea numărării; care vine după al cincilea. /șase + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL TRÉILEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul trei în ordinea numărării și vine după al doilea. Locul ~. /trei + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL TRÉISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treisprezece în ordinea numărării și vine după al doisprezecelea. /treisprezece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL TREIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treizeci în ordinea numărării și vine după al douăzeci și nouălea. [Sil. trei-ze-] /treizeci + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ÚNSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul unsprezece în ordinea numărării; care se află după al zecelea. Ziua a ~ea. /unsprezece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
AL ZÉCELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul zece în ordinea numărării; care vine după nouă. /zece + le + a
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
-ÁL suf. „calitate”. (< fr. -al)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda. Am auzit că ai o furcă de aur (CREANGĂ). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o părere proastă despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (În locuțiuni verbale) A avea asemănare = a se asemăna. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. ◊ (Complementul indică un raport social) A avea un șef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice „Nițu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcătuit din... Blocul are două corpuri. ♦ A fi înzestrat sau prevăzut cu ceva. Șapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A conține, a cuprinde. Cartea are ilustrații. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe (COȘBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mână = a avea pe cineva în puterea sa (știind despre el lucruri compromițătoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi în legătură, în relații cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea palton de blană. 5. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 6. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) n-are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală}. 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Să știi de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo! (CREANGĂ). b) (În formă negativă) A fi destul să... N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decât! = fă cum vrei! treaba ta!; încearcă! c) (În formă negativă) A nu putea să... N-am a mă plânge de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi în drept; a i se cuveni. Să faci tocmeală... să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGĂ). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Ea-i răspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să mă hrănească (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Bine ați venit sănătoși! (ISPIRESCU). 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut merge. 3. (Servește, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular și familiar) În van aveți să mă chemați (SADOVEANU). 4. (În construcții perifrastice) A urma să..., a fi pe punctul de a... Aici avea să se ridice o fabrică. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ab inítio (lat.) [ti pron. ți] (-ti-o-) loc. adv.; abr. a.i.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
al ségno (it.) [gno pron. nĭo] (se-gno) loc. adv.; abr. al seg. / AS
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
aveá2 (a ~) vb.aux. pentru perf. comp. 1 am, 2 sg. ai, 3 sg. a, 2 pl. ați, 3 pl. au (am dat etc.); cond. 1 sg. aș, 2 sg. ai, 3 ar, 1 pl. am, 2 pl. ați (aș da etc.); (reg.) viit. 3 sg. a (a da)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ăl2 (reg.) art. m. (omul ăl bun), g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ăl1 (reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ắlui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
n-a (tempo rapid) adv. + vb. aux. (n-a venit)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
n-ați (tempo rapid) adv. + vb. aux. (n-ați veni, n-ați venit)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
AI-DE-PĂDÚRE s. v. crin de pădure, rostopască.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
AVEÁ vb. 1. v. poseda. 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de ...) 3. v. căpăta. 4. v. conține. 5. v. cântări. 6. v. compune. 7. v. deține. 8. v. ține. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 11. v. ști. 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~, în sfârșit, un ceas tihnit.) 14. v. simți. 15. v. trebui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
NĂVALNICUL-ĂL-MÁRE s. v. sânziene-de-grădină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUNCT AL MIRĂRII s. v. semnul exclamației, semnul exclamării.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
al (f. a, pl. ai, ale), art.1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop.4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
al adj. și pron.1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
aveá (am, avút), vb.1. A poseda, a deține, a stăpâni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relații de serviciu). – 4. A conține, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafață sau de capacitate). – 5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deține (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteșug. – 8. (Refl.) A întreține relații trupești. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obține, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogăție, avuție), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogăție, bunuri); avuție, s. f. (bogăție); înavuți, vb. (a îmbogăți); neavere, neavuție, s. f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere „bogăție”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
al art. m., pl. ai; f. sg. a, pl. ale, g.-d. m. și f. alor
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
al pári loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
aveá vb., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. are, 1 pl. avém, 2 pl. avéți, 3 pl. au, perf. s. 1 sg. avúi/avuséi, 1 pl. avúrăm/avúserăm, m. m. c. perf. 3 sg. avusése; conj. prez. 3 sg. și pl. áibă; imper. 2 sg. ai, 2 pl. avéți, neg. 2 sg. nu aveá/n-aveá, 2 pl. nu avéți/n-avéți; part. avút
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
aveá a fáce/aveá de-a fáce loc. vb.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ăl adj. m. (antepus), art. m., g.-d. ălui, pl. ăi; f. sg. a, g.-d. ălei, pl. ále, g.-d. m. și f. ălor
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
care va să zică loc. conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
de al (a, ai, ale) prep. + art. (cel de al doilea, în tempo lent)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
de-al (-a, -ai, -ale) prep. + art. (cel de-al doilea, în tempo rapid)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
dintr-al prep. + art.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
iárba-dátului-și-a-fáptului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
într-al prep. + art.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
príntr-al prep. + art.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
áĭbă (lat. habeat, habeant, să aibă el, eĭ, ca cuĭb, roĭb d. cubium, rubeus), pers. III a subj. prez. d. am, a avea. V. am 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
áĭvă v. tr. V. am 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
al art. m. care arată gen.: al meŭ, al lor, al unuĭa, al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, și' n expresiunea alde. V. alde.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) am v. ajutător al optativuluĭ, V. aș 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
1) am, avút, a avea v. tr. (lat. habére, a avea, ĭar rom. am e contras din avem, ca' n am avut eŭ sau noĭ. – Am, aĭ, are, avem, avețĭ, aŭ; aveam, avuĭ; am avut eŭ, am avut noĭ; avusesem; voĭ avea; voĭ fi avut; să am, să aĭ, să aĭbă și aĭvă, să avem, să avețĭ, să aibă și aivă; aș avea; aĭ, aĭbă, avețĭ, aĭbă; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorbă (dar mĭ-e frică, mĭ-e sete, mĭ-e poftă). Obțin: cu un franc aĭ o găină, veĭ avea un premiŭ. Am dimensiunea de: Etna are peste treĭ miĭ de metrĭ. Trebuĭe (cu inf. subj. orĭ supinu): am a scrie, am să scriŭ, am de scris. Cost, am prețu de (Pop.): aceasta [!] carte are un franc (maĭ des și maĭ lămurit costă un franc). V. refl. Îs în relațiune: mă am bine cu el. Mă refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutător care servește la formarea perfectuluĭ (am zis) orĭ a viitoruluĭ (am să zic). A avea, a fi: n' are cine să mă ajute (nu e cine să mă ajute).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
4) ar v. ajutător, V. aș 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ațĭ v. ajutător, V. am 1 și aș 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
1) aŭ verb. V. am.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
aveá (a) v. tr. V. am 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
AL, simbol chimic pentru aluminiu.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
HᾹJJ ’Umar, al- (’Umar ibn Sa’id Tal) (1797-1864), conducător militar arab. Desemnat de viceregele Egiptului, Ibrahim Pașa, calif al Africii Negre. A convertit, cu forța, la islamism mari regiuni din centrul Africii. Imperiul creat de el a fost anexat de francezi (1897).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
HALQ EL-QUÉD (HALQ AL-WᾹDI), oraș în Tunisia, la NE de Tunis, port la M. Mediterană; 67,7 mii loc. (1989). Reparații navale. Pescuit. Export de min. de fier și fosfați. Stațiune balneară. Vechiul nume: La Goulette.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
HAMADHᾹNῙ (al-Hamadani) (pe numele adevărat Bazi’az-Zamān Abŭ al-Fadl Ahmad ibn al-Husayn al Hamadhānῑ) (c. 969-c. 1008), poet și prozator arab de origine persană. Inițiator al genului literar numit macama. Opera lui, adevărată frescă, cu accente picarești, a vieții sociale cotidiene din Orientul musulman, s-a impus prin originalitate și rafinament.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
KHALIL, al ~ v. Hebron.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
OBEID, EL ~ (AL-UBAYYID) 1. Oraș în centrul Sudanului, situat la 370 km SV de Khartoum; 229,4 mii loc. (1993). Capitala statului Shimal-Kurdufān. Punct terminus al c. f. Khartoum-Kūstῑ-El Obeid. Nod rutier. Aeroport. Centru comercial pentru bumbac, susan, vite și gumă arabică. Fundat în 1821. 2. Sit arheologic și de cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 4 Î.Hr.) în Mesopotamia antică. Își trage numele de la așezarea mesopotamiană situată la E de orașul Ur (din Iraq-ul actual).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
PACINO, Al (pe numele adevărat Pacino Alfred James) (n. 1940), actor și regizor american de film. Roluri în drame și filme de acțiune, cele mai multe fiind expresia unei sfâșieri interioare între bine și rău („Nașul”, „Serpico”, „După-amiază de câine”, „”Dreptate pentru toți„, ”Autor! Autor!„, ”Pact cu diavolul„, ”Un om, un rege„). A debutat ca regizor cu filmul ”În căutarea lui Richard„, în care a fost și actor și producător. Premiul Oscar: 1992 (”Parfum de femeie„).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD v. Marea Britanie.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)