Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
albií vb., ind. prez. 3 sg. albiéște (sli. -bi-e-), imperf. 3 sg. albiá (sil. -bi-a); conj. prez. 3 sg. și pl. albiáscă; ger. albiínd (sil. -bi-ind)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi, acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ◊ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. ♦ Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NUFĂR, nuferi s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ALBÍ ~ésc 1. tranz. A face să se înălbească. 2. intranz. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. /Din alb
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE ALBÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoare albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți. /Din alb
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALB1 n. 1) Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeață. ◊ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanță de această culoare. ~ul dinților. ◊ ~ul ochiului sclerotică. /<lat. albus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALB2 ~ă (~i, ~e) 1) Care are culoarea zăpezii. ◊ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de pește (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÁLBIE ~i f. 1) Vas lunguieț, de lemn sau de metal, folosit la spălatul rufelor, scăldatul copiilor etc. 2) Făgaș al unei ape curgătoare; matcă. ~a unui râu. [ G.-D. albiei; Sil. -bi-e] /<lat. alvea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ALB2, -Ă, albi, -e, adj. I. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. Strânge bani albi pentru zile negre = fii econom, fii prevăzător. ♦ Armă albă = armă cu lamă de oțel. Carne albă = carne de vițel sau (piept) de pasăre, p. ext. carne de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie (sau coală) nescrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva). 2. (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. 3. Incolor, transparent. II. Fig. 1. Limpede, luminos, însorit. Când s-au trezit ei era ziulica albă (CREANGĂ). ◊ Expr. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud. Zile albe (sau, rar, lumea albă) = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 2. Nevinovat. 3. (Despre versuri) Fără rimă. 4. (Adesea substantivat) Care aparținea mișcării contrarevoluționare în perioada războiului civil din Rusia; contrarevoluționar. Gărzile albe. – Lat. albus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALB1 s. n. 1. Culoare albă. ◊ Expr. Negru pe alb, servește ca asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure; în scris. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă. ♦ Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). – Lat. albus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ Intranz. A încărunți; a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe); a străluci. Prin frunze ascunsă albește o vale (MACEDONSKI). ♦ Tranz. Fig. A lumina. – Lat. *albire.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din scândură sau dintr-un trunchi despicat în două și scobit. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta în mod grosolan, a batjocori (pe cineva). 2. Adâncitură în scoarța pământului, prin care curge o apă; matcă. – Lat. alveus „adâncitură, albie de râu”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Din alb2 + suf. -iu.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
iárbă-álbă (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-álbe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. s********t; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ALBÍ vb. 1. a (se) înălbi, (reg.) a (se) bili. (~ pânza.) 2. v. încărunți.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÁLBIE s. 1. copaie, covată, (pop.) postavă, (reg.) moldă, (Mold. și Bucov.) balie, (Transilv.) spălător. (~ de rufe.) 2. curs, matcă, vad, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ râului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ALBÍU adj. v. albicios.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ALBUL ÓCHIULUI s. v. sclerotică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
APĂ-ÁLBĂ s. v. albeață, cataractă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BÂTLAN ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BRAD s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roșu (Picea abies) = molid, (reg.) târș, (Transilv.) sihlă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BURUIANĂ-ÁLBĂ s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CEAPĂ-ÁLBĂ s. v. praz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FERECĂ-ÁLBĂ s. v. aglică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FLUTURE-ÁLB s. v. albiliță, fluture-de-varză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LEMN-ÁLB s. v. salcâm.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MARELE ÁLB s. (ZOOL.) york mare. (~ este o specie de porci.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MOLOTRU ÁLB s. v. sulfină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUȘTÁR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 2. (Si-napis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUTĂTOÁRE s. (BOT.; Bryonia alba) împărăteasă, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pământ.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
NÚFĂR s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumieră, (reg.) plută, plutniță, plămână-albă, tidvă-de-apă. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) plută, mai-de-apă, plămână-galbenă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PLOP s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaș, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POALĂ-ÁLBĂ s. v. leucoree.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRAF ÁLB s. v. c*****ă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRONTOSIL ÁLB s. v. sulfanilamidă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RAPIȚĂ ÁLBĂ s. v. muștar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROTOȚELE-ÁLBE s. pl. v. strănutătoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROTOȚELE-ÁLBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SÁLCIE s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchițică, (reg.) străvăț. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchițică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchițică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SISINÉI s. pl. (BOT.; Pulsatilla alba) (reg.) oiță, omeluțe (pl.), vișină-de-munte.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) albi ≠ a (se) înnegri
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
Alb ≠ negru
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
álba s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s. f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s. f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s. f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s. m. (specie de iarbă); albeț, s. m. (alburn); albețe, s. f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s. f.; albime, s. f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s. m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s. f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s. f.; albitură, s. f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s. n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s. f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
álbie (álbii), s. f. – 1. Matcă a unui rîu. – 2. Covată, copaie, vas făcut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Pușcariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia să fie *albiu, pe al cărui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca săbii-sabie); după DAR, forma de sing. se explică printr-un pl. n. *alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL „alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes”. -Der. albier, s. m. (persoană care face albii); albioară, s. f. (albiuță), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legătură cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
alb s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
álba (zorii zilei) s. f. art.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
albí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 sg. și pl. albeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
álbie s. f., art. álbia, g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (sil. -bi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
albíu adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ápă álbă (cataractă) s. f. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
flúture-álb s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
iárbă-álbă s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
plop alb s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
poálă-álbă s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
rotoțéle-álbe s. f. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
urs alb s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
álb, -ă adj. (lat. albus). De coloarea [!] zăpeziĭ saŭ lapteluĭ. Fig. Inocent: alb ca zăpada. S. m. Om de rasa albă. Adept al partiduluĭ conservator (după crinu alb, care era emblema Bourbonilor), în opoz. cu roș, liberal. S. n., pl. urĭ. Coloarea albă. Spațiŭ liber pe o pagină. Arme albe, arme care taĭe sau împung (nu arme de foc). Banĭ albĭ (p. zile negre), banĭ în general (pin [!] aluz. la argint). Noapte albă, noapte nedormită. Săptămîna albă saŭ a brînzeĭ, cea din aintea [!] postuluĭ mare, cînd se mănîncă lapte, brînză, oŭă. Versurĭ albe, versuri fără rimă. A da cartă cuĭva, a-ĭ da puterĭ depline să facă ce vrea. Poliță în alb, poliță fără data scadențeĭ. A fi văzut albu' n căpistere (adică făina), a te fi asigurat de dobîndirea unuĭ lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziŭă. Tot alba' n doĭ banĭ, tot vechea poveste (ĭapa cea albă vîndută pe doĭ banĭ). A fi ros (orĭ mîncat) ca alba de ham, a fi ros de nevoĭ, a fi plictisit de o treabă. Albu ochĭuluĭ, scleorotica. Alb de argint orĭ de plumb, cerusă. Alb de balenă, s*********a. Alb de Spania, cretă friabilă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
albésc v. tr. (d. alb). Fac alb: a albi pînză. V. intr. Devin alb la păr: am albit de atîtea nevoĭ. Apar în alb: începeaŭ să se vadă casele albind. V. refl. Devin alb: rufele s' aŭ albit. – Și înălbesc (tr. și refl.).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
álbie (lat. pop. álbia, cl. álveus, albie. V. albină). 1. Copaĭe, covată, vas lung scobit dintr' un singur lemn, cu fundu rătund [!], de păstrat ceva, de scăldat orĭ de legănat copiiĭ. Fig. A face pe cineva albie de porcĭ, a-l batjocuri [!] răŭ. (V. chersîn, cop). 2. Patu (matca) unuĭ rîu. – Și álvie (Sadov. VR. 1928,1,29).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
albúĭ (vest) și -íŭ (est) adj. Rar. Cam alb.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CASA ALBĂ, reședința președinților S.U.A., situată în Washington. Construită în 1814-1817 după planurile arhitectului James Hoban.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CETATEA ALBĂ, oraș, port la limanul Nistrului, la 18 km de Marea Neagră; 54 mii loc. (1987). Ind. alim. (carne, ulei); instrumente medicale. Muzeu de artă. Veche așezare; colonie grecească, întemeiată de milesieni la începutul sec. 6 î. Hr. (Tyras); în ev. med. a fost un important centru al comerțului internațional. Atestată documentar de la mijlocul sec. 10, a fost cucerită în 1241 de tătari. Din c. 1290, la C.A. a existat o puternică colonie genoveză (Maurocastron sau Moncastro). La sfîrșitul sec. 14 a intrat în stăpînirea Moldovei și a cunoscut o intensă dezvoltare în timpul domniilor lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare, devenind unul dintre cele mai importante centre comerciale și cea mai amplă și mai puternică dintre cetățile Moldovei medievale; cucerită de turci (1484), s-a aflat în stăpînirea acestora (sub numele de Akkerman); prin Pacea de la București, încheiată în urma Războiului Ruso-Turc din 1806-1812, C.A. împreună cu Basarabia, a fost anexată de Rusia. În 1918, în urma procesului desăvîrșirii statului național unitar român, orașul, împreună cu întreaga Basarabie, s-a unit cu România. În 1940, în urma notelor ultimative sovietice a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata română (1941), orașul a fost reocupat de trupele sovietice (1944) și reanexat de U.R.S.S. Azi Belgorod Dnestrovski.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink